În urmă cu două luni, în România a apărut un local nou, care pare a fi o revelație în întreaga lume. Adrian Popescu, membrul celebrei trupe de cover-uri „Noaptea tarziu” a înființat prima cafenea din lume în care vlogerii se pot întâlni, pot filma pentru youtube și pot intra în atmosfera vlogingului. Este vorba de „VloginCafe”, un local aflat în sectorul 4 al Capitalei.
Inaugurarea localului a avut loc în luna decembrie a anului trecut, iar în prezent toți creatorii de conținut de youtube preferă să vină aici pentru a filma. Un material frumos, realizat la „VloginCafe”, de care aș putea spune că am fost impresionată este cel făcut de Cristina Almășan. Aceasta a ținut să organizeze un Secret Santa între vlogeri, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
„VloginCafe” a devenit locația ideală pentru vlogging, dar și pentru evenimente atipice. Spre exemplu, pe 9 ianuarie a fost Ziua Nationala a Vlogerilor. Pentru a celebra acest eveniment, a avut loc o petrecere care a reușit să-i adune la un loc pe toți cei din această industrie.
Poate unii dintre voi nu ați aflat încă ce înseamnă conceptul de vlogging , sau care e diferența între un om de televiziune și un om de online. Vlogerii sunt acele persoane care își expun viața privată în mediul online, care postează filmulețe pe youtube pentru a-și atrage publicul, obținând un număr generos de vizualizări. Din numărul de subscriberi și de view-uri, aceștia pot face averi frumoase și se pot transforma peste noapte din oameni simpli în vedete, poate chiar mult mai virale decât cele de televiziune sau de film.
În ultimul timp, televiziunea a scăzut foarte mult. Publicul țintă nu mai este de mult timp același. Motiv pentru care, acest termen a început să fie întâlnit mai nou și la vedetele de televiziune. Acestea au început să se expună și în mediul online cu scopul de a avea succes și la categoria de public mult râvnită de toți, cea a tinerilor.
Dan Negru mi-a vorbit despre un lucru destul de interesant. Între televiziune și online este o prăpastie uriașă. El susține că sunt oameni care pot avea un succes fabulos în online, dar care la televizor ” sunt praf”. De asemenea, și reciproca este inversă. În plus, el mai susține și că televiziunea nu mai e ce a fost, în fiecare an audiențele scad și se limitează doar la o anumită nișă. Este o diferență uriașă între cele două.
Evident, nu toți vlogerii postează conținut de calitate si nu toți oamenii abordează acest gen. De asemenea, nu toți vlogerii ajung să facă bani din asta. Dacă e să facem o diferență între televiziune și youtube, pot spune cu certitudine că televiziunea în momentul de față este mult mai educativă decât ceea ce oferă online-ul. Și spun asta pentru că în TV există anumite reguli, este un tip de limbaj care trebuie respectat, și nu în utltimul rând, există CNA-ul. Pe youtube în schimb, ești liber să te exprimi cum vrei. Cu siguranță, în ultimul timp această platformă a evoluat și au apărut și aici unele restricții. Și chiar dacă ne referim la publicul țintă, în 80% dintre cazuri, vlogerii sunt urmăriți de copii sau de cel mult tineri cu vârste trecute de 20 de ani. Televiziunea este în continuare favorita generațiilor mai mature. Nu toți oamenii abordează vloggingul, la fel cum nu toți oamenii se mai uită la televizor în zilele noastre. Motiv pentru care, am remarcat că în ultimul timp că televiziunile încearcă să se relanseze și în online. Astfel, pe canalul de youtube al Antenei 1 se fac destul de des live-uri. Mai exact, conținutul care se da pe post la momentul respectiv, poate fi văzut în direct și pe celebra platformă online. De asemenea, cele mai multe televiziuni au obișnuința de a posta pe youtube sau pe internet emisiunile difuzate anterior pe post. În plus, există și platforme precum Antena Play și PRO TV PLUS, unde pot fi urmărite emisiunile anterioare.
Localul este unul superb din toate punctele de vedere. Dacă e să vorbim de design, se poate observa că a fost vorba de o investiție uriașă. Fiecare colț al cafenelei ascunde câte un decor splendid.
Zilele trecute am fost la #VloginCafe în calitate de clientă și pot spune că mi-a plăcut mult cum am fost primită, inclusiv și ceea ce am consumat m-a încântat. Băuturile sunt foarte bune, este un loc foarte drăguț, în care poți intra ușor în atmosfera vloggingului. Și pentru că mi-a plăcut foarte mult localul, am decis să fac și câteva fotografii. În acest link puteți vedea un vlog filmat de Vlad Grigore și Cristina Almășan, în timp ce eram la shooting :)). Mă recunoașteți? Se observă că eram și eu pe acolo. 😉
Articol scris pentru: Revista Babilon
Facebook: Alexandra Putanu
Instagram: Alejandra P