Mihai Predescu, artist muzical: „Muzica este cea care îmi oferă libertatea de care am nevoie, interviu în exclusivitate realizat de Alexandra Putanu.
Alexandra P:Cât de mult te-au ajutat studiile în construirea artistului de astăzi?
Mihai Predescu:Am manifestat încă de la vărsta de 5 ani aptitudini muzicale și îmi plăcea foarte mult
Alexandra P:Cât de mult te-au ajutat studiile în construirea artistului de astăzi?
Mihai Predescu:Am manifestat încă de la vărsta de 5 ani aptitudini muzicale și îmi plăcea foarte mult să cânt cu vocea și să ascult “Anotimpurile” lui Vivaldi și îmi doream și eu să pot cânta acele solo-uri de vioară cu aceeași măiestrie pe care marele Ștefan Ruha o etala, alteori îmi rolurile muzicale în serios, în special la serbările școlare, iar părinții mei au observat toate aceste înclinații artistice și m-au îndrumat către Liceul de muzică. Acesta a fost punctul de la care am început acestă minunată “călătorie” spre a îmi afirma cu tărie fraza de mult cuibărită în suflet: “Vreau să devin un violonist celebru!”. Studiile m-au ajutat foarte mult să mă dezvolt. Am început studiile muzicale în clasa a II-a la Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” din București, actual Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti” din București apoi la Liceul de muzică “George Enescu”. Vreau să menționez că în ambele licee am întâlnit oameni deosebiți și foarte dispuși să îmi explice tot ce nu știam la vremea aceea.
Alexandra P: Care este cea mai mare realizare a ta de până acum?
Mihai Predescu:Consider că toți pașii din viața mea au fost importanți în egală măsură și au condus la realizările mele din prezent. Și totuși, am să vă răspund la această întrebare: pentru mine, cea mai mare realizare a mea este actualul loc de muncă unde am avansat în cel mai înalt grad pe care mi l-as putea dori în acest moment și pe care-l poate oferi vârsta (am 36 de ani) și experiența. Lucrez la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București ca artist instrumentist – șef partidă și sunt foarte mândru că servesc o instituție de prim rang național dar am avut și activitate solistică și camerală. Am concertat alături de personalități marcante ale vieții muzicale românești și de orchestre importante – colaborări cu Filarmonica G. Enescu, Orchestra Radiodifuziunii Române, Orchestra internațională “EuroOrchestries” 2001 (O orchestra imensa formată din șase orchestre reprezentative ale României, Rusiei, Ukrainei, Cehiei, Frantei și Spaniei reunite sub bagheta unor dirijori francezi de renume), apoi aș enumera pe dirijorii Horia Andreescu, Constantin Brâncuși, Tiberiu Soare, violoniștii Tudor Nicolae, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, pianiștii Horia Mihail; Ștefan Doniga, Horia Maxim, sunt foarte multe colaborări directe sau orchestrale importante pentru mine și sper să nu îi supăr pe cei cărora nu le-am rostit numele, in sufletul meu sunt la fel de importanți. Am cântat în numeroase formații camerale: duete, trio-uri, quartete
Alexandra P: De la ce vârstă ți-ai descoperit înclinația artistică?
Mihai Predescu: Cum spuneam, de la vârsta de 5 ani. Pe vremea aceea urmăream cu mare interes (prin ochii unui copil tare curios) la matinalele prezentate la Televiziunea Română, acestea cred ca sunt cele care mi-au deschis “apetitul” pentru cântatul pe scenă, iar la 7 ani am luat primele lecții de vioară, iar în 1993 – îmi aduc aminte cu plăcere – primul recital de vioară, la clasa prof. Gabriel Sbenghe, recital desfășurat la Muzeul C.I. Nottara din București și în cadrul căruia am interpretat “Siciliana” de Nottara.
Alexandra P: Dacă nu te-ai fi născut cu acest dar ți-ar fi plăcut să fii…
Mihai Predescu: Mi-aș fi dorit să lucrez în același domeniu artistic, sunt ferm convins de asta. Orice activitate care implică planul artistic, dar cu precădere cea muzicală!
Alexandra P: Ce reprezintă muzica pentru tine?
Mihai Predescu: Muzica face parte din viața mea. Simt că este menirea mea si ea este sensul în care mă pot exprima cel mai bine și mai profund. Fiecare are un limbaj specific iar eu cînd cânt la vioară mă simt cel mai bine. Muzica este cea care îmi ofera libertatea de care am nevoie și, totodată facilitează transmiterea mesajelor adânc încrustate în conștiința culturală comună. Și mai mult decât atât pentru mine muzica reprezintă un mod de viață și o filosofie adaptată, un continuum ce începe printr-o combinație de hertzi, se continuă cu o stare indusă spectatorului la nivel senzorial și perceptual, o stare care se reflectă la rândul său printr-un un feedback la nivel de conștiință a celui care interpretează; acest flux poartă cu el diferite semnificații, stări emoționale dictate de trărirea de moment dar ancorate în propria experiență de viață cu care ne identificăm la un moment dat. Și dacă îmi este permis, aș conchide prin faptul că muzica reprezintă pentru suflet și minte hrana de neînlocuit care nu trebuie să lipsească din nicio familie, din nicio comunitate – mă refer la acea muzică prin care se poate exprima un mesaj destul de clar printr-un limbaj și mijloace bine definite – cel mai complet set de astfel de calități pot fi întrunite în muzica clasică – de multe ori lumea nu acordă destulă atenție asupra calității muzicale, ar trebui să fim mai exigenți, să ne diversificăm și să ne extindem orizonturile, să nu ne mulțumim doar cu comercialul. Observ totuși o îmbunătățire a repertoriului preferat de români în ultimul deceniu, ceea ce mă bucură enorm. Ne naștem cu ritmul, respirăm ritmic, gândim pe anumite frecvențe, funcționăm pe anumite bioritmuri și cicluri circadiene, ne dorim armonie, uneori suntem la unison, ne place sa facem lucruri în sincron… toate acestea pentru că suntem ființe sociale dar și imitative la baza evoluției noastre – mitația are și ea importanța ei când vorbim de transmiterea valorilor între indivizii aceleiași generații sau din generații diferite, Am divagat expres, pentru a demonstra că arta muzicii are și o valență socială, etnică, tradițională si chiar….matematică. Ar fi foarte multe lucruri de spus despre muzică și manifestările ei plurivalente.
Alexandra P: Cât de mult timp petreci la repetiții?
Mihai Predescu: Depinde de natura repetiției, între 3 și 5 ore, timpul fixat de instituția la care lucrez, dar se adaugă și timpul alocat studiului individual, iar aici se strecoară zilnic încă 2-3 ore, cel puțin. În zilele în care nu am repetiții de orchestră, intervalul de studiu individual crește. Însă nu contează în astfel de condiții doar cantitatea, ci și calitatea. Din această cauză, uneori la încălzire petrec uneori chiar și 2 ore. Iar pentru mine încălzirea nu e doar tehnică, ci și una expresivă, parcurg diferite pasaje din diferite simfonii, operete, concerte de vioară, sonate, etc care mi se potrivesc pe moment si încerc să îmbunătățesc violonistic și să aduc muzica la o expresie comună exigențelor mele.
Alexandra P: Care este visul tău?
Mihai Predescu: Cred că cel mai mare vis al meu e să fiu notat în istoria muzicală a timpului meu și să compun câteva sonate și o simfonie în stil romantic și să înregistrez câteva piese. Aaa, nu v-am spus până acum, concertul meu preferat este Concertul pentru vioară în re minor de Jean Sibelius (op. 47), compozitor finalandez din curentul romantic pe care îndrăznesc să-l numesc succesorul lui Tchaikovsky; concertul despre care vorbim este un concert cu care eu ma identific foarte bine și care mie personal îmi oferă cea mai variată paletă de trăiri. Același concert mi-a adus și cea mai mare notă obținută la examenul din anul al 3-lea de facultate (2004)Îmi doresc nespus să fiu simultan în mai multe săli de concerte din întreaga lume ca să îi pot asculta pe Maxim Vengherov, Hilary Hahn, sau Sarah Chang, Edvin Marton sau Joshua Bell și să simt fiorul live.
Alexandra P: Este foarte adevărat că muzicienii și, în general, artiștii au “o lume a lor” și mulți au recunoscut asta. Ce părere ai despre acest clișeu?
Mihai Predescu: Este cât se poate de adevărat până la un punct. Ah! Visuri…și tot ce ține de visuri… aceste emoții constructive și de largă perspectivă. Pentru a reuși să oferim o lume în care ascultătorul să se cufunde și să se lase condus spre eliberarea de greutățile, prejudecățile și viciile cotidiene, noi artiștii încercăm să ne detașăm de cotidian, să ne încărcăm mai întâi cu noi energii, să acceptăm noi valori și tot ce ține de inovație și izvorul creativității, să prelucrăm informația în ființa noastră, să o personalizăm și, în final, să oferim produsul finit dragului nostru public. O, Doamne, visurile sunt “motorul” existenței noastre pe acest Pământ. Cine nu visează, nu crează! Cine nu crează, nu trăiește! Însă artiștii – veți râde – sunt foarte bine ancorați în realitate pentru că inspirația lor vine tocmai din faptele reale trecute sau prezente, din atitudinile sociale, din raționamentele umane, toate acestea sunt apoi filtrate și prelucrate în așa fel încât atunci când muzica începe să răsune în urechi și inimi, ea nu face decât să îndrepte lucrurile, să vindece rănile și să redea speranța. Medicamentele sunt fabricate tot din substanțe prelucrate de om, nu din alte sfere, ci din ceea ce deja există în lumea noastră; în mod analog muzica e creată preluând din creuzetul acesta de manifestări reale, ideile trecute apoi prin inefabilul interpretului și apoi vărsate ca o doctorie mult asteptată în inimile ascultătorului, ca un remediu bine-meritat.
Alexandra P: Ce proiecte ai în prezent?
Mihai Predescu: În prezent sunt angajat al Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București. La momentul actual pe lângă activitatea orchestrală mai am un proiect în care sunt angrenat, proiectul Dacika, condus de pianistul Stefan Doniga, un om extraordinar, talentat și un foarte bun prieten, alături de un DJ român de talie internațională, a cărui muzică a ajuns pe vestita compilație Buddha Bar (cine nu a auzit de Buddha Bar?), așadar proiectul vizează cântece patriotice românești reinterpretate, cu fundament simfonic peste care sunt presărate influențe world music, tribal și dance, proiect care s-a lansat exact pe scena Teatrului la care lucrez.
Alexandra P: Cum reușesți să te împarți între carieră și timpul liber?
Mihai Predescu: Voi răspunde scurt de data aceasta. Reușesc să îmbin utilul cu plăcutul. Ascult muzică, foarte multă muzică. Și asta mă inspiră în interpretările mele și îmi dă puterea necesară pentru a trece cu brio peste orice obstacol.
Alexandra P: Ce alte pasiuni mai ai?
Mihai Predescu: Să compun și să ascult muzică (era firesc, nu?), să urmăresc documentare și să joc jocuri de cultură generală. Mi-aș dori să revăd concursuri precum “Vrei să fii milionar?” sau “RoBingo” dar mă mulțumesc și cu Trivia.
Alexandra P:Care este opinia ta despre industria muzicală din România?
Mihai Predescu: Aceasta este o întrebare extrem de grea. Industria noastră muzicală mai are foarte mult până să ofere ceea ar trebui cu adevărat. Insist cu ideea mea că ar trebui să existe o diversitate mai mare (pentru că pe meleaguri străine deja se oferă și altă calitate și gen de muzică) pentru ca receptivitatea românilor să fie puțin forțată la schimbare, se pare că ne-am axat în ultima vreme doar pe comercial în muzica electronică, ascultată în boxele cluburilor și în mașinile celor care merg zi de zi la servici. Mi-as dori să ne relansăm voința de schimbare nu numai în domeniul justiției, cel social sau cel tehnologic, ci și în cel muzical și mă refer la o nouă educație muzicală – dar iată că intrăm în cercul vicios al nevoii de finanțe, același țap ispășitor aruncat ori de câte ori persoane importante și cu rol de decizie sunt întrebate, persoane care ar putea schimba in maxim doi ani, fața culturală și chiar pe cea de consum din România. Ar trebui sa se audă mai des, chiar și prelucări moderne după opere celebre de factura clasică iar muzica clasică să fie mai mult prezentă pe micile ecrane, nu doar la ocazii speciale, în preajma sărbatorilor, eventual ar trebui realizate “pastia de muzică”, o emisiune informativă despre viața unui anume compozitor, despre operele lui, fapte istorico-muzicale, celebrari, comemorări, etc. Mă gândesc ca pentru tinerii noștri ar fi utilă îmbogățirea cunoștinelor muzicale. De multe ori întreb pe cineva despre Mozart, Beethoven, Tchaikovsky, Brahms, Schubert, Chopin… dar nu primesc răspuns de la tinerii intervievați, iar dacă s-ar iniția un studiu pe tema cunoștinelor muzicale în rândul tinerilor eu cred ca rezultatele ar fi dezamăgitoare. E păcat să ne pierdem valorile muzicale, muzica înnobilează și îmbogățește, suntem o națiune cu mult potențial în toate domeniile și avem multe talente. Societatea noastră trebuie să rămână ca întotdeauna, puternică, unită și valoroasă. Muzica reprezintă un mijloc de educație. Iar un popor fără educație e sortit pieirii. Avem nevoie de MUZICĂ!
Alexandra P: Cine reprezintă modelul în viață pentru tine?
Mihai Predescu: Cu siguranță părinții mei care mi-au asigurat prin educația lor o viață cinstită, principială, bazată pe corectitudine și respect! Le mulțumesc din tot sufletul meu!
Alexandra P: Cât de greu este pentru un artist să reziste în această industrie a muzicii?
Mihai Predescu: Vă referiți la artist ce performează în domeniul muzicii clasice. Greu, foarte greu. Și eu cred ca știu de ce. Cauza principală este lipsa de promovare si de auto-promovare; deși deținem acum destule mijloace ce ar facilita vizibilitatea noastră (mă refer la rețelele de socializare) dar și o motivație a promoterilor pentru a finanța cât mai multe evenimente în care ar putea îmbina mai multe manifestări artistice într-un singur show: dau un exemplu: expunere tematică de pictură pe un wall, urmată de o proiecție documentar și apoi un concert clasic. Și acum apare un paradox: în timp ce artiștii de muzică electronică, pop, rap, dance, r&b, soul etc, se perindă zi de zi la radio-uri, sperand la o existență cât mai îndelungată pe locuri fruntașe în Top 40, ei știu că muzica lor este volatilă și arareori un hit răzbate și reușește să rămînă timp de – să zicem – un deceniu în mintea consumatorilor. Cu muzica clasică problemă stă exact invers. Deși valoroasă, ea nu este servită cu așa mare ușurință, deși ea are elemente care pot fi mai ușor digerate și care ar putea încărca net substanțial experiența auditivă. Așadar muzicii clasice ar trebui să i se acorde cel puțin șanse egale ca și celei electronice.
Alexandra P: Care este cel mai emoționant moment trăit în cariera ta?
Mihai Predescu: Sunt multe momente emoționante în care am susținut recitaluri în fața unui public numeros (pana la 7000 de oameni, ca un mic amanunt picant), sunt multe momente emoționante în care am trăit în 20 de minute cât o viață de om în fața unei săli de 500 de locuri, în care am plâns mocnit și am zâmbit discret pe scenă sau în fosă (și mă refer la activitatea din Teatru). De asemenea nu pot să uit nici momentul în care am dat admiterea la Universitatea Națională de Muzică din București, când înainte de a interpreta piesa muzicală aveam palmele ude, transpirasem abundent și îmi era frică să nu ratez pasjele muzicale în fața comsiei de examen deși știam și studiasem temeinic piesele și deasemenea suportul moral al părinților în acele momente importante pentru mine. Toate aceste clipe sunt strâns legate între ele și reprezintă o scară în timp, o ascensiune susținută, fermă, care te poartă prin sacrificii și dedicare către culmile mulțumirii. Și acesta este un frumos sentiment de împlinire.
Alexandra P: Moștenești talentul de la un membru al familiei?
Mihai Predescu: Nu. În familia mea nu mai există muzicieni, sau cel puțin nu știu să fi existat.
Alexandra P: Ai fost susținut întotdeauna în tot ceea ce ai făcut până acum?
Mihai Predescu: Părinții m-au sprijinit necondiționat. Și mi-au suportat doleanțele…și toanele de artist.
Alexandra P:Unde te vezi peste 10 ani?
Mihai Predescu: Mă visez tot în România, într-o țară mult mai responsabilă, mai veselă, mai deschisă către nou și dezvoltare inclusiv în domeniul culturii și artei, în special al muzicii. Artiștii din ziua de azi își doresc la un moment dat să plece din țară, dar eu îi îndemn să rămână pe tărâmurle natale, căci și aici se poate face treaba frumoasă și pot fi mândri de realizările lor. Da! Sunt foarte mândru de țara mea, ROMÂNIA. Iubesc această țară cu oameni frumoși și valoroși, cu resurse și bogății minerale, istorice și spirituale!
MIHAI PREDESCU 19.03.2019, BUCURESTI, RO
Interviu realizat de : Alexandra Putanu
Alexandra P: Care este cea mai mare realizare a ta de până acum?Mihai Predescu: Consider că toți pașii din viața mea au fost importanți în egală măsură și au condus la realizările mele din prezent. Și totuși, am să vă răspund la această întrebare: pentru mine, cea mai mare realizare a mea este actualul loc de muncă unde am avansat în cel mai înalt grad pe care mi l-as putea dori în acest moment și pe care-l poate oferi vârsta (am 36 de ani) și experiența. Lucrez la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București ca artist instrumentist – șef partidă și sunt foarte mândru că servesc o instituție de prim rang național dar am avut și activitate solistică și camerală. Am concertat alături de personalități marcante ale vieții muzicale românești și de orchestre importante – colaborări cu Filarmonica G. Enescu, Orchestra Radiodifuziunii Române, Orchestra internațională “EuroOrchestries” 2001 (O orchestra imensa formată din șase orchestre reprezentative ale României, Rusiei, Ukrainei, Cehiei, Frantei și Spaniei reunite sub bagheta unor dirijori francezi de renume), apoi aș enumera pe dirijorii Horia Andreescu, Constantin Brâncuși, Tiberiu Soare, violoniștii Tudor Nicolae, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, pianiștii Horia Mihail; Ștefan Doniga, Horia Maxim, sunt foarte multe colaborări directe sau orchestrale importante pentru mine și sper să nu îi supăr pe cei cărora nu le-am rostit numele, in sufletul meu sunt la fel de importanți. Am cântat în numeroase formații camerale: duete, trio-uri, quartete
Alexandra P: De la ce vârstă ți-ai descoperit înclinația artistică?
Mihai Predescu: Cum spuneam, de la vârsta de 5 ani. Pe vremea aceea urmăream cu mare interes (prin ochii unui copil tare curios) la matinalele prezentate la Televiziunea Română, acestea cred ca sunt cele care mi-au deschis “apetitul” pentru cântatul pe scenă, iar la 7 ani am luat primele lecții de vioară, iar în 1993 – îmi aduc aminte cu plăcere – primul recital de vioară, la clasa prof. Gabriel Sbenghe, recital desfășurat la Muzeul C.I. Nottara din București și în cadrul căruia am interpretat “Siciliana” de Nottara.
Alexandra P: Dacă nu te-ai fi născut cu acest dar ți-ar fi plăcut să fii…
Mihai Predescu: Mi-aș fi dorit să lucrez în același domeniu artistic, sunt ferm convins de asta. Orice activitate care implică planul artistic, dar cu precădere cea muzicală!
Alexandra P: Ce reprezintă muzica pentru tine?
Mihai Predescu: Muzica face parte din viața mea. Simt că este menirea mea si ea este sensul în care mă pot exprima cel mai bine și mai profund. Fiecare are un limbaj specific iar eu cînd cânt la vioară mă simt cel mai bine. Muzica este cea care îmi ofera libertatea de care am nevoie și, totodată facilitează transmiterea mesajelor adânc încrustate în conștiința culturală comună. Și mai mult decât atât pentru mine muzica reprezintă un mod de viață și o filosofie adaptată, un continuum ce începe printr-o combinație de hertzi, se continuă cu o stare indusă spectatorului la nivel senzorial și perceptual, o stare care se reflectă la rândul său printr-un un feedback la nivel de conștiință a celui care interpretează; acest flux poartă cu el diferite semnificații, stări emoționale dictate de trărirea de moment dar ancorate în propria experiență de viață cu care ne identificăm la un moment dat. Și dacă îmi este permis, aș conchide prin faptul că muzica reprezintă pentru suflet și minte hrana de neînlocuit care nu trebuie să lipsească din nicio familie, din nicio comunitate – mă refer la acea muzică prin care se poate exprima un mesaj destul de clar printr-un limbaj și mijloace bine definite – cel mai complet set de astfel de calități pot fi întrunite în muzica clasică – de multe ori lumea nu acordă destulă atenție asupra calității muzicale, ar trebui să fim mai exigenți, să ne diversificăm și să ne extindem orizonturile, să nu ne mulțumim doar cu comercialul. Observ totuși o îmbunătățire a repertoriului preferat de români în ultimul deceniu, ceea ce mă bucură enorm. Ne naștem cu ritmul, respirăm ritmic, gândim pe anumite frecvențe, funcționăm pe anumite bioritmuri și cicluri circadiene, ne dorim armonie, uneori suntem la unison, ne place sa facem lucruri în sincron… toate acestea pentru că suntem ființe sociale dar și imitative la baza evoluției noastre – mitația are și ea importanța ei când vorbim de transmiterea valorilor între indivizii aceleiași generații sau din generații diferite, Am divagat expres, pentru a demonstra că arta muzicii are și o valență socială, etnică, tradițională si chiar….matematică. Ar fi foarte multe lucruri de spus despre muzică și manifestările ei plurivalente.
Alexandra P: Cât de mult timp petreci la repetiții?
Mihai Predescu: Depinde de natura repetiției, între 3 și 5 ore, timpul fixat de instituția la care lucrez, dar se adaugă și timpul alocat studiului individual, iar aici se strecoară zilnic încă 2-3 ore, cel puțin. În zilele în care nu am repetiții de orchestră, intervalul de studiu individual crește. Însă nu contează în astfel de condiții doar cantitatea, ci și calitatea. Din această cauză, uneori la încălzire petrec uneori chiar și 2 ore. Iar pentru mine încălzirea nu e doar tehnică, ci și una expresivă, parcurg diferite pasaje din diferite simfonii, operete, concerte de vioară, sonate, etc care mi se potrivesc pe moment si încerc să îmbunătățesc violonistic și să aduc muzica la o expresie comună exigențelor mele.
Alexandra P: Care este visul tău?
Mihai Predescu: Cred că cel mai mare vis al meu e să fiu notat în istoria muzicală a timpului meu și să compun câteva sonate și o simfonie în stil romantic și să înregistrez câteva piese. Aaa, nu v-am spus până acum, concertul meu preferat este Concertul pentru vioară în re minor de Jean Sibelius (op. 47), compozitor finalandez din curentul romantic pe care îndrăznesc să-l numesc succesorul lui Tchaikovsky; concertul despre care vorbim este un concert cu care eu ma identific foarte bine și care mie personal îmi oferă cea mai variată paletă de trăiri. Același concert mi-a adus și cea mai mare notă obținută la examenul din anul al 3-lea de facultate (2004)Îmi doresc nespus să fiu simultan în mai multe săli de concerte din întreaga lume ca să îi pot asculta pe Maxim Vengherov, Hilary Hahn, sau Sarah Chang, Edvin Marton sau Joshua Bell și să simt fiorul live.
Alexandra P: Este foarte adevărat că muzicienii și, în general, artiștii au “o lume a lor” și mulți au recunoscut asta. Ce părere ai despre acest clișeu?
Mihai Predescu: Este cât se poate de adevărat până la un punct. Ah! Visuri…și tot ce ține de visuri… aceste emoții constructive și de largă perspectivă. Pentru a reuși să oferim o lume în care ascultătorul să se cufunde și să se lase condus spre eliberarea de greutățile, prejudecățile și viciile cotidiene, noi artiștii încercăm să ne detașăm de cotidian, să ne încărcăm mai întâi cu noi energii, să acceptăm noi valori și tot ce ține de inovație și izvorul creativității, să prelucrăm informația în ființa noastră, să o personalizăm și, în final, să oferim produsul finit dragului nostru public. O, Doamne, visurile sunt “motorul” existenței noastre pe acest Pământ. Cine nu visează, nu crează! Cine nu crează, nu trăiește! Însă artiștii – veți râde – sunt foarte bine ancorați în realitate pentru că inspirația lor vine tocmai din faptele reale trecute sau prezente, din atitudinile sociale, din raționamentele umane, toate acestea sunt apoi filtrate și prelucrate în așa fel încât atunci când muzica începe să răsune în urechi și inimi, ea nu face decât să îndrepte lucrurile, să vindece rănile și să redea speranța. Medicamentele sunt fabricate tot din substanțe prelucrate de om, nu din alte sfere, ci din ceea ce deja există în lumea noastră; în mod analog muzica e creată preluând din creuzetul acesta de manifestări reale, ideile trecute apoi prin inefabilul interpretului și apoi vărsate ca o doctorie mult asteptată în inimile ascultătorului, ca un remediu bine-meritat.
Alexandra P: Ce proiecte ai în prezent?
Mihai Predescu: În prezent sunt angajat al Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București. La momentul actual pe lângă activitatea orchestrală mai am un proiect în care sunt angrenat, proiectul Dacika, condus de pianistul Stefan Doniga, un om extraordinar, talentat și un foarte bun prieten, alături de un DJ român de talie internațională, a cărui muzică a ajuns pe vestita compilație Buddha Bar (cine nu a auzit de Buddha Bar?), așadar proiectul vizează cântece patriotice românești reinterpretate, cu fundament simfonic peste care sunt presărate influențe world music, tribal și dance, proiect care s-a lansat exact pe scena Teatrului la care lucrez.
Alexandra P: Cum reușesți să te împarți între carieră și timpul liber?
Mihai Predescu: Voi răspunde scurt de data aceasta. Reușesc să îmbin utilul cu plăcutul. Ascult muzică, foarte multă muzică. Și asta mă inspiră în interpretările mele și îmi dă puterea necesară pentru a trece cu brio peste orice obstacol.
Alexandra P: Care este opinia ta despre industria muzicală din România?
Mihai Predescu: Aceasta este o întrebare extrem de grea. Industria noastră muzicală mai are foarte mult până să ofere ceea ar trebui cu adevărat. Insist cu ideea mea că ar trebui să existe o diversitate mai mare (pentru că pe meleaguri străine deja se oferă și altă calitate și gen de muzică) pentru ca receptivitatea românilor să fie puțin forțată la schimbare, se pare că ne-am axat în ultima vreme doar pe comercial în muzica electronică, ascultată în boxele cluburilor și în mașinile celor care merg zi de zi la servici. Mi-as dori să ne relansăm voința de schimbare nu numai în domeniul justiției, cel social sau cel tehnologic, ci și în cel muzical și mă refer la o nouă educație muzicală – dar iată că intrăm în cercul vicios al nevoii de finanțe, același țap ispășitor aruncat ori de câte ori persoane importante și cu rol de decizie sunt întrebate, persoane care ar putea schimba in maxim doi ani, fața culturală și chiar pe cea de consum din România. Ar trebui sa se audă mai des, chiar și prelucări moderne după opere celebre de factura clasică iar muzica clasică să fie mai mult prezentă pe micile ecrane, nu doar la ocazii speciale, în preajma sărbatorilor, eventual ar trebui realizate “pastia de muzică”, o emisiune informativă despre viața unui anume compozitor, despre operele lui, fapte istorico-muzicale, celebrari, comemorări, etc. Mă gândesc ca pentru tinerii noștri ar fi utilă îmbogățirea cunoștinelor muzicale. De multe ori întreb pe cineva despre Mozart, Beethoven, Tchaikovsky, Brahms, Schubert, Chopin… dar nu primesc răspuns de la tinerii intervievați, iar dacă s-ar iniția un studiu pe tema cunoștinelor muzicale în rândul tinerilor eu cred ca rezultatele ar fi dezamăgitoare. E păcat să ne pierdem valorile muzicale, muzica înnobilează și îmbogățește, suntem o națiune cu mult potențial în toate domeniile și avem multe talente. Societatea noastră trebuie să rămână ca întotdeauna, puternică, unită și valoroasă. Muzica reprezintă un mijloc de educație. Iar un popor fără educație e sortit pieirii. Avem nevoie de MUZICĂ!
Alexandra P: Cine reprezintă modelul în viață pentru tine?
Mihai Predescu: Cu siguranță părinții mei care mi-au asigurat prin educația lor o viață cinstită, principială, bazată pe corectitudine și respect! Le mulțumesc din tot sufletul meu!
Alexandra P: Cât de greu este pentru un artist să reziste în această industrie a muzicii?
Mihai Predescu: Vă referiți la artist ce performează în domeniul muzicii clasice. Greu, foarte greu. Și eu cred ca știu de ce. Cauza principală este lipsa de promovare si de auto-promovare; deși deținem acum destule mijloace ce ar facilita vizibilitatea noastră (mă refer la rețelele de socializare) dar și o motivație a promoterilor pentru a finanța cât mai multe evenimente în care ar putea îmbina mai multe manifestări artistice într-un singur show: dau un exemplu: expunere tematică de pictură pe un wall, urmată de o proiecție documentar și apoi un concert clasic. Și acum apare un paradox: în timp ce artiștii de muzică electronică, pop, rap, dance, r&b, soul etc, se perindă zi de zi la radio-uri, sperand la o existență cât mai îndelungată pe locuri fruntașe în Top 40, ei știu că muzica lor este volatilă și arareori un hit răzbate și reușește să rămînă timp de – să zicem – un deceniu în mintea consumatorilor. Cu muzica clasică problemă stă exact invers. Deși valoroasă, ea nu este servită cu așa mare ușurință, deși ea are elemente care pot fi mai ușor digerate și care ar putea încărca net substanțial experiența auditivă. Așadar muzicii clasice ar trebui să i se acorde cel puțin șanse egale ca și celei electronice.
Alexandra P: Care este cel mai emoționant moment trăit în cariera ta?
Mihai Predescu: Sunt multe momente emoționante în care am susținut recitaluri în fața unui public numeros (pana la 7000 de oameni, ca un mic amanunt picant), sunt multe momente emoționante în care am trăit în 20 de minute cât o viață de om în fața unei săli de 500 de locuri, în care am plâns mocnit și am zâmbit discret pe scenă sau în fosă (și mă refer la activitatea din Teatru). De asemenea nu pot să uit nici momentul în care am dat admiterea la Universitatea Națională de Muzică din București, când înainte de a interpreta piesa muzicală aveam palmele ude, transpirasem abundent și îmi era frică să nu ratez pasjele muzicale în fața comsiei de examen deși știam și studiasem temeinic piesele și deasemenea suportul moral al părinților în acele momente importante pentru mine. Toate aceste clipe sunt strâns legate între ele și reprezintă o scară în timp, o ascensiune susținută, fermă, care te poartă prin sacrificii și dedicare către culmile mulțumirii. Și acesta este un frumos sentiment de împlinire.
Alexandra P: Moștenești talentul de la un membru al familiei?
Mihai Predescu: Nu. În familia mea nu mai există muzicieni, sau cel puțin nu știu să fi existat.
Alexandra P: Ai fost susținut întotdeauna în tot ceea ce ai făcut până acum?
Mihai Predescu: Părinții m-au sprijinit necondiționat. Și mi-au suportat doleanțele…și toanele de artist.
Alexandra P:Unde te vezi peste 10 ani?
Mihai Predescu: Mă visez tot în România, într-o țară mult mai responsabilă, mai veselă, mai deschisă către nou și dezvoltare inclusiv în domeniul culturii și artei, în special al muzicii. Artiștii din ziua de azi își doresc la un moment dat să plece din țară, dar eu îi îndemn să rămână pe tărâmurle natale, căci și aici se poate face treaba frumoasă și pot fi mândri de realizările lor. Da! Sunt foarte mândru de țara mea, ROMÂNIA. Iubesc această țară cu oameni frumoși și valoroși, cu resurse și bogății minerale, istorice și spirituale!
MIHAI PREDESCU 19.03.2019, BUCURESTI, RO
Interviu realizat de : Alexandra Putanu
Blogul Alejandrei 