Ionuț Bora din „Îngerașii” – 10 ani de la terminarea filmărilor

Cunoscut după prestația sa ireproșabilă de la o vârstă foarte fragedă din serialul românesc „Îngerașii”, ce se difuza acum 10 ani pe fostul post al trustului PRO, Acasă TV,  Ionuț Bora a acceptat invitația Alexandrei Putanu de a  vorbi despre cât de mult i-a schimbat viața personajul „Codin” din serial, dar și despre activitățile pe care le are la momentul actual. În prezent acesta își ocupă timpul învățând și printre marile sale pasiuni se enumeră gătitul. Pentru a afla secretele ce au stat în spatele unui „îngeraș” mult îndrăgit de publicul de atunci, vă invităm să citiți interviul de mai jos.

20190330_153824.jpg

Alexandra Putanu: Care este povestea care te-a adus protagonist în serialul de succes „Îngerașii „?

Ionuț Bora: Mama stătea pe internet și a văzut un anunț în care se căuta un copil care să joace într-un serial. Apoi, a trimis câteva poze cu mine, iar după aceea au sunat-o peste o săptămână și i s-a spus că am fost selectat pentru casting și că putem veni la cea de-a doua probă. Mama inițial a crezut că a fost o glumă făcută de prietenii ei. Țin minte că proba s-a ținut undeva în zona Unirii, într-o casă înaltă. La ultimul etaj erau 3 regizori care m-au întrebat numele, vârsta, la ce școală sunt, iar apoi m-au pus să joc o scenetă, care ulterior a fost difuzată în ” Îngerașii”. Era vorba de bătaia cu perne, pe care la casting nu am jucat-o cu Jennifer Dumitrașcu( Carina) , ci cu o altă fată. Nu a durat foarte mult, doar 15 minute. Mi s-a spus că a fost foarte bine, am făcut câteva poze iar după aceea am plecat acasă. Peste o lună aflu că eu am fost câștigătorul. A fost o veste foarte bună, dar și o provocare pentru mine deoarece eu trebuia să încep atunci clasa întâi.

Alexandra Putanu: Ce consideri că ai avut tu, și nu ceilalți, de ai fost ales să joci rolul unui „îngeraș”?

Ionuț Bora: Instinctul, „nebuneala” din cap. Când am ajuns la casting, începusem să mă bat cu aparatul de apă, să îl lovesc. Eram un copil obraznic. Aveam două probleme mari: că vorbeam încet și dădeam impresia că nu-l știam și că nu eram sigur pe mine, iar a doua problemă era că nu puteam să fac liniște când filmau alți actori. Ma jucam și făceam gălăgie. Și cu recordurile era o problemă. Mutam obiectele din cameră și la următoarele duble se vedeau că nu erau la locul lor. Mă jucam și eu pe acolo. Dar întotdeauna m-am bazat pe instinct. Eu de obicei dau totul pe față, sunt foarte direct.

20190330_153723.jpg

Alexandra Putanu: Cum ai ajuns și ce te-a determinat să vii la emisiunea ” În al 9-lea cer”, prezentată de Adela Popescu și Cabral în anul 2008, cea prin care te-ai făcut remarcat pe micile ecrane ?

Ionuț Bora: Nu îmi mai amintesc cum am ajuns, însă țin minte că am fost de două ori. Odată am dansat iar altă dată am stat în mâini și l-am impresionat foarte tare pe Cabral.

Alexandra Putanu: În prezent, dacă ar fi să schimbi ceva la rolul lui Codin, ce ai schimba?

Ionuț Bora: Să fie puțin mai liniștit.

Alexandra Putanu: Când ai revăzut ultima oară secvențele cu tine din „Îngerașii”?

Ionuț Bora: Acum o lună și jumătate, la liceu, când colegii m-au rugat să le arăt cea mai bună secvență pe care am jucat-o în „Îngerașii „. Am ales-o pe cea în care mă băteam cu perne, alături de Jennifer. O altă scenă frumoasă a fost cea din primul episod, în care Tudor (Ioan Isaiu) a trebuit să mă ajute să cobor din copac. Mi-a fost foarte frică deoarece eram la o înălțime mare. Îmi era teamă să nu cad. M-au urcat oamenii din producție acolo. Pe acestă secvență am tras-o din prima. Îmi amintesc că atunci când Tudor( Ioan Isaiu) a venit să mă dea jos m-am ales cu o zgârietură. Replicile chiar au fost pe bune, deorece eu chiar eram speriat, dar îmi plăcea ceea ce făceam.

20190330_153618.jpg

Alexandra Putanu: Mai păstrezi legătură cu actorii din serial? Cu cine?

Ionuț Bora: Cu Jennifer m-am întâlnit acum 4 ani, în rest nu mai țin legătura cu nimeni.

Alexandra Putanu: Cum reușeai să te împarți pe atunci între școală și filmări? Era obositor pentru tine să le faci pe ambele?

Ionuț Bora: În primii doi ani, dacă ajungeam odată la două săptămâni, era perfect. În ziua în care ajungeam dădeam lucrări și eram ascultat de doamna învățătoare la toate materiile. Am avut noroc cu „mamaia”. Când eram într-o pauză la „Îngerașii ” îmi aducea caiete pe care să scriu litere, pentru că eu pe atunci nu știam să scriu și să citesc. Pe la sfârșitul filmarilor am învățat să citesc. Pe la școală nu am avut când să merg. „Mamaie” m-a ajutat foarte mult să scriu și să citesc. Pe atunci nu-mi dădeam seama cât era de extenuant programul, pentru că eram copil. Începeam la 7 dimineața, venea mașina să mă ia și la 10 plecam de la Buftea, venea „tataie” să ne ia. Era foarte obositor, pe lângă faptul că la 11 trebuia să învăț și rolul. Am avut noroc că aveam memorie foarte bună și reușeam să învăț foarte ușor rolul cu „mamaie”. Eu învățam 30-40 de replici în jumătate de oră. Deși era extenuant, îmi plăcea. In prezent, nu regret acestă experiență.

Alexandra Putanu: Cum te priveau colegii pe atunci?

Ionuț Bora: Țin minte că atunci când am mers în clasa a treia, toată școala venea după mine. Elevii de clasa a 6-a și a 7-a mă protejau de fanele care veneau după mine. Am ajuns chiar să mă ascund în baie, erau 100 de copii după mine. Toată Școala nr. 84 Nicolae Bălcescu era pe urmele mele.

20190330_153646.jpg

Alexandra Putanu: Care este cea mai frumoasă amintire a ta de pe platourile de filmare ?

Ionuț Bora: Când am mers la Brașov pentru ” Poveste de dragoste ” a trebuit să cânt la vioară când aveam mâinile înghețate. Nu pot să cred că am reușit să cânt. Apoi, la „Un etaj mai jos” o fază amuzantă a fost atunci când am folosit un accent italian de care a râs toată lunea. La „Îngerașii ” o altă amintire a fost atunci când la filmările pentru generic, am căzut de pe cal. Eu stăteam în față, îl țineam de coamă, Jennifer în spatele meu.

Alexandra Putanu: După serial, câțiva ani mai târziu ai avut ocazia să joci și în filme. Cum ți s-au părut rolurile din „Un etaj mai jos” și ” Poveste de dragoste „, în comparație cu rolul din serialul care te-a făcut remarcat?

Ionuț Bora: Cel mai greu a fost la „Poveste de dragoste „, pentru că trebuia să fiu un copil timid, grijuliu cu sora sa. La „Un etaj mai jos” am avut două secvențe în care am fost somnambul, nu aveam voie să râd sau să fac altceva. O altă secvență memorabilă a fost cea în care am fost la un concurs canin care s-a ținut pe bune. M-am plimbat pe acolo cu animalul de companie, iar apoi instructorul ne-a acordat premiul al treilea. Toată scena a fost filmată din prima pe bune. Atunci am avut emoții. Erau în jurul meu vreo 200-300 de persoane.

Alexandra Putanu: Cum te-ai înțeles cu Jennifer în timpul filmărilor?

Ionuț Bora:  Au fost momente în care eu luam o jucărie, iar ea mi-o lua din mână, iar apoi începeam să țipăm unul la altul. Efectiv toată lumea din platou dădea vina pe mine, eu eram băiatul. Dar în rest, m-am înțeles bine cu ea, și familiile noastre la fel. Și cu Mirela( Lili Sanboeuf) ne-am înțeles destul de bine, deși era mai mare decât noi.

Alexandra Putanu: Au fost situații în care a trebuit să improvizezi în timpul filmărilor?

Ionuț Bora: Da, a fost o secvență din „Îngerașii ” în care a trebuit să improvizez. A fost atunci când stăteam în pat și trebuia să citesc de pe o carte care era goală și efectiv am improvizat o poveste de vreo 5 minute pe care mi-a spus-o „tătaie”. O altă secvență a fost când treceam prin cadru și am început să cânt „Luna albastră „. Regizorul a fost mulțumit și a lăsat secvența așa.

Alexandra Putanu: Înainte de „Îngerașii ” ce alte apariții sau în ce proiecte ai mai fost implicat?

Ionuț Bora: Nu am mai fost implicat înainte în alte producții mari. Înainte de „Îngerașii ” am prezentat la școala mea o serbare.

20190330_153845.jpg

Alexandra Putanu: Cât de mult ți-a schimbat viața rolul din „Îngerașii „?

Ionuț Bora: Nici acum nu realizez ce am făcut. Pot spune că rolul meu a avut și plusuri, dar și minusuri, că nu am fost la școală. Partea bună a fost că mă recunoștea lumea pe atunci, oamenii îmi cereau autograf. După 2-3 ani de la terminarea filmărilor mergeam cu „mamaie” prin parc iar oamenii mă opreau ca să facă poze cu mine.

20190330_153554.jpg
Alexandra Putanu: Se întâmplă să te mai recunoască oamenii pe stradă? Cât de des?

Ionuț Bora: Ultima dată când am fost recunoscut, a fost în metrou acum un an. Eram alături de colegi și un baiat a început să mă strige : „Ionuț! Tu ești cel care a jucat în Îngerașii ? ” Mi s-a părut interesant că încă mă mai ține minte lumea, deși pot spune că m-am schimbat foarte mult de atunci. Nu mai am aceeași voce.

Alexandra Putanu: Ce alte pasiuni mai ai?

Ionuț Bora: Îmi place să mă joc și să fac bani din asta. Am câștigat multe competiții de gaming. Mă gândeam la un moment dat să mă apuc de vlogging.

Alexandra Putanu: În prezent ești elev în clasa a 11-a. Te-ai gândit ce îți dorești să faci mai departe?

Ionuț Bora: M-ar tenta să dau la UNATC sau la jurnalism, ca să mă fac prezentator. De asemenea, m-aș vedea bucătar, chiar mi-aș dori ca în viitor să particip la o emisiune culinară. Nu știu dacă impresionez cu un antricot. Eu sunt bazat pe carne, am și una dintre cele mai rare grupe de sânge, O(I) negativ, care e o grupă carnivoră. Eu fără carne nu pot rezista. Îmi place să gatesc, eu sunt bucătarul casei. Pot spune că prefer să gătesc carne de vită, carne de porc, am o rețetă cu ceafă de porc cu usturoi deasupra și mâncare chinezească. Îmi place să dau foc pe acolo, am și pe Instagram un filmuleț în care fac banane flambate. Dar în special carnea îmi place foarte mult să o gătesc. Și peștele îmi place, mai ales somonul. În prezent vreau să mă perfecționez să fac oul perfect. De o săptămână încoace, dimineața gătesc numai ouă și i le dau mamei mele să le mănânce și să îmi spună cum evoluez pe zi ce trece.

Alexandra Putanu: Povestește-ne despre studiile tale de până acum și despre cât de mult te-au ajutat să evoluezi ca actor.

Ionuț Bora: Am terminat Școala Gimnazială nr. 84 Nicolae Bălcescu, în prezent sunt elev la științe sociale. Când jucam la „Poveste de dragoste ” mama a vrut să mă înscrie la un curs de actorie și a luat legătura cu directorul de casting. În momentul în care am fost examinat, mamei mele i s-a spus că eu nu am nevoie de cursuri de actorie deoarece sunt peste cursurile respective ca nivel. Nu mă așteptam să mi se spună asta.

Alexandra Putanu: Care sunt planurile tale de viitor?

Ionuț Bora: Îmi doresc să mă ocup de liceu, să iau examenul de bacalaureat, iar apoi îmi vreau cel mai mult să mă duc la Academia Militară ori la Academia de Poliție. Dacă nu voi intra aici, voi încerca la UNATC.

Alexandra Putanu: În ce producții te vom vedea în curând?

Ionuț Bora: Momentan vreau să îmi reînnoiesc fotografiile pentru că am poze foarte vechi, din 2015-2016. E posibil să apar cât mai curând în producții noi.

20190330_153810.jpg

Articol realizat de: Alexandra Putanu

Categorii Acasă TV
%d blogeri au apreciat:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close