Alexandra Putanu: ” Trebuie să recunosc că am început să o admir pe Maia din prima clipă în care am văzut-o jucând în „Lacrimi de iubire”. Era undeva prin toamna anului 2005. Aveam 6 ani, țin minte că eram în clasa întâi. Maia( Nicolle Gheorghiu) devenise idealul meu, un model pentru mine. Pe atunci mă jucam cu păpușile și țin minte că pe una dintre ele o numisem ” Maia”. Pentru că era diferită de ceilalți, inocentă, sensibilă și bună la suflet, ca un personaj de basm, Nicolle Gheorghiu, actrița care i-a dat viață personajului Maia, a reușit să fascineze profund un copil care se uita de jos la lumea oamenilor mari. Deseori eram mult mai concentrată pe ceea ce se întâmpla cu ea decât cu celelalte personaje principale. Maia a fost vedeta în „Lacrimi de iubire”, o Thalía a telenovelelor românești aș putea spune.”
Vezi cum arată autograful actriței după mai bine de un deceniu de la finalizarea filmului „Lacrimi de iubire ” ( VIDEO)
La 14 ani de la realizarea serialului „Lacrimi de iubire”, Nicolle Gheorghiu Popescu, interpreta personajului „Maia” a acceptat invitația Alexandrei Putanu de a ne vorbi despre cât de mult a maturizat-o rolul din producția care a făcut ravagii la vremea respectivă, dar și despre realizările sale profesionale de până acum. Frumoasa actriță are în prezent o familie și o carieră de invidiat. Își dedică timpul în educarea celor doi copii pe care îi are cu un soț minunat și este focusată pe cariera de psiholog. Pentru a afla care sunt motivele pentru care Nicolle a decis să se retragă din lumea televiziunii, dar și care sunt idealurile unui psiholog de succes, vă invităm să citiți interviul acordat în exclusivitate de către aceasta.
Alexandra Putanu: Care este povestea care te-a adus protagonistă în serialul de succes „Lacrimi de iubire „?
Nicolle Gheorghiu: În perioada studenției îmi ocupam o bună bucată de timp cu astfel de activități. Era frumos, magic, puteai să dai viață la orice simțeai, jucând și interpretând diverse personaje. Deși în serial interpretam rolul unei fete de 18 ani, eu în realitate aveam puțin mai mult. Rolul care m-a făcut cunoscută l-am primit în urma unui casting. A fost o probă în care trebuia să plâng, nu mi-a ieșit, oricât de multe eforturi am făcut. Din alte reprezentații avute anterior nu învățasem să plâng. Am aplelat și la ceva trucuri, o ceapă, privit în punct fix, dar nimic. Mă gândeam că dacă nu am reușit să interpretez această scenă așa cum mi se ceruse șansele vor fi mici ca eu să obțin rolul. În plus, alte fete de la casting reușeau această performanță, plângeau. Am fost plăcut surprinsă, la scurt timp, când m-au anunțat că am luat castingul, primisem rolul principal într-o nouă telenovelă romanească. Au urmat câteva cursuri din care am învățat mai bine ce înseamnă actoria. Și am început filmările. Evident că eram foarte încântată. A fost un casting mare la vremea aceea. Nu-mi aduc aminte foarte bine dar știu că s-a căutat personajul „Maia” în foarte multe locuri. Maia avea un spirit de analiză detaliat, conștiinciozitate, răbdare, era calmă, cumpătată, ușor retrasă social. Cred că mă potriveam cu personajul, atât în exterior cât și în interior și astfel am ajuns s-o joc pe Maia.
Alexandra Putanu: La vremea respectivă erau foarte urmărite telenovelele cu Thalía. Am putea spune că tu ai fost Thalía telenovelelor românești. Ai remarcat această asemănare pe care o aveai cu ea?
Nicolle Gheorghiu: Da, și eu am făcut această asociere între mine și Thalía. O apreciam, ca mai toți oamenii, la vremea aceea. Thalía era unică în interpretarea ei, la fel și eu. Despre mine ca interpretare pot să spun că după primele săptămâni de filmări mi-am intrat puțin mai greu în rol. Nu-i ușor să te transpui în altcineva indiferent de asemănări, nu a fost simplu dar am depășit momentul cu succes. Mai jucasem în diverse roluri dar nu un rol atât de complex ca acesta, rolul ăsta era diferit, avea replici lungi și concentrate. Mi-am ascultat atât instinctul cât și indicațiile, am încercat ca interpretarea să fie cât mai naturală, cât mai aproape de mine. L-am avut alături pe Iura Luncașu, un regizor plin de talent și cu multă creativitate care m-a ajutat enorm și a reușit să scoată tot ce era mai bun din noi, actorii.
Alexandra Putanu: Cât de mult te asemănai cu personajul „Maia Savu”?
Nicolle Gheorghiu: Mă asemănam destul de mult. Ca și Maia eram liniștită, organizată, echilibrată cu multă cantitate de energie gata s-o direcționez către obiectivele mele. Pentru vârsta respectivă aveam și răbufnirile mele interioare, erau o grămadă de alte trăiri diferite de personajul Maia. Maiei i-am dat viață prin modul personal în care am interpretat-o și dacă tot ne asemănam așa de mult cum altfel s-o interpretez decât prin latura dinamico-energetică a personalității mele. M-am jucat mult pe mine. Și eu eram rezervată, introvertă, cu visele și idealurile mele pe care urma să le materializez și să le aduc în planul real. Aveam obiective mari de îndeplinit și pe termen lung. Ne asemănam și pe partea de perseverență pentru educația școlară. Maiei îi plăcea să învețe, își dorea să devină medic, făcea tot ce putea pentru a se autodepăși, pentru a crește profesional. Cu puțină consiliere vocațională, la vremea respectivă, poate aș fi dat la medicină dar istoria s-a scris diferit așa că mă bucur de rezultatele actuale, de drumul meu în domeniul psihologiei umane care mă fascinează.
Alexandra Putanu: Cum era Nicolle la 20 ani față de cum e în prezent? S-a schimbat mult?
Nicolle Gheorghiu: Da, s-a schimbat foarte mult păstrând, totuși personalitatea deja formată. Pe lângă tot ce am spus despre laturile Maiei și ale mele, în viața de zi cu zi eram rebelă, exigentă cu ceilalți și timidă cu toate că nu făcea sens cu partea de rebeliune. Eram timidă în aparență și rebelă în profunzime. Eram preocupată de dorințele mele, de obiectivele mele care la momentul respectiv erau într-o continuă schimbare. Capacitatea fizică și psihică s-a consolidat treptat și s-a îmbogățit cu o serie de noi evenimente și cunoștințe. Acum, e diferit, prioritatea mea sunt copiii mei. Sunt mult mai centrată pe realitate, mai calmă, nu exagerez nici în autoapreciere, nici în aprecierea altora. Prietena mea cea mai bună îmi spune că “am simțul realității foarte bine dezvoltat”, cred că pot fi obiectivă cu ușurință. Interesele și înclinațiile sunt diferite, nu cu mult dar cu altă responsabilitate și dăruire.
Alexandra Putanu: Cum ai reușit să te desparți de Maia, după terminarea filmărilor?
Nicolle Gheorghiu: De personajul Maia m-am despărțit în bune condiții. Nu mi-a fost greu să mă despart. După ce am terminat filmul m-am bucurat de tot ce s-a întâmplat acolo, urma o altă etapă, alte planuri, dar revin oricând cu plăcere la această experiență prin amintirile mele, care mi-au îmbogățit personalitatea. Aveam noi obiective, altă perspectivă de viață. Am închis relația cu Maia cu dedicație și pasiune în lumea cinematecii și în imaginația fanilor mei. Am lăsat-o acolo, la acel moment a fost revelator, dar aveam alt drum de parcurs: “experiența mea de viață”, dar revin oricând cu plăcere la această experiență prin amintirile mele, care mi-au îmbogățit personalitatea.
Alexandra Putanu: Copiii tăi au avut ocazia să privească redifuzările cu tine din „Lacrimi de iubire” ? Ce au spus și cum au reacționat când au văzut-o pe mama lor în ipostaza adolescenței?
Nicolle Gheorghiu: Cel mic nu realizează încă, este prea mic, dar fetița mai mare, da. M-a văzut în câteva secvențe. Nu îi place să se uite foarte mult la serialele cu mine. La început nu înțelegea de ce mama ei este cu altcineva în film și nu cu tatăl ei. Nu putea realiza ce căutam eu acolo. Apoi i-am explicat că este un film, că nu a existat în realitate, că mama a jucat un rol așa cum fac toți actorii, că a fost o poveste, la fel cum nici un desen animat nu este real, ci o ficțiune, și i-am dat exemplu cum se joacă ea cu eroii ei preferați. Am încercat să îi transmit realitatea pe nivelul ei, cât a putut ea să o înțeleagă. Și cred că a înțeles-o.
Alexandra Putanu: Mai ții legătura cu actorii din „Lacrimi de iubire” ?
Nicolle Gheorghiu: Mai țin legătura doar cu câteva persoane care îmi sunt speciale. Urmând alt drum nu am mai avut cum să ne întâlnim ca înainte. Rar am mai vorbit cu Adela Popescu și cu Ioana Ginghină,” sora mea din film”, cu care am păstrat o legătură mai apropiată.
Alexandra Putanu: Cu cine te înțelegeai cel mai bine pe platourile de filmare?
Nicolle Gheorghiu: Cu Ioana Ginghină. Trăirile din film mai puternice m-au făcut să mă apropii mai mult de ea și să am o legătură cu adevărat specială cu ea, era “sora mea rebelă”. Cu Nicoleta Luciu, de asemenea, mă înțelegeam foarte bine. În ciuda faptului că în film eram chiar rivala ei, în realitate râdeam, ne bucuram împreună, mă înțelegeam foarte bine cu Nicoleta. Pot spune că pentru mine este o persoană extraordinară și mă bucur că am cunoscut-o personal. Are un suflet bun, o personalitate minunată. Mă înțelegeam bine și cu Mihaela Barlutiu, Nicole din film.
Alexandra Putanu: Se întâmplă să te mai recunoască lumea pe stradă și acum? Când ți s-a întâmplat cel mai recent?
Nicolle Gheorghiu: Da, se întâmplă să mă mai recunoască. Cel mai recent mi s-a întâmplat la școala fetiței mele. Am fost recunoscută de către profesoară.
Alexandra Putanu: Sunt actori care joacă în multe producții de-a lungul timpului și nu au ajuns atât de cunoscuți, iar tu printr-un singur rol ai rămas consacrată de atâția ani. Cum poți explica această situație?
Nicolle Gheorghiu: Poate pentru că am interpretat din suflet și am fost acolo cu toată ființa mea. La fel cum am modelat prin personalitatea mea personajul Maia Savu, am și împrumutat din personalitatea acesteia. Interpretarea, rolul Maia mi-a activat multe emoții intense de la tristețe până la bucurie.
Alexandra Putanu: Care este cea mai plăcută amintire avută pe platourile de filmare?
Nicolle Gheorghiu: Au fost multe. Una deosebită a fost într-o iarnă când ne-am bătut cu bulgări sau când mergeam să filmăm în alte locații și ne uneam mai mult, puneam muzică în mașină, cântam, dansam. Încercam să ne bucurăm din plin, făceam ca acele momente să fie deosebite, erau unice și memorabile deoarece era o experiență inedită în sine și voiam să profităm cât mai mult. Eram toți foarte veseli, o perioadă extraordinar de plină de viață. Toată echipa, indiferent cu ce se confrunta fiecare om din echipă în viața de zi cu zi, toți veneam cu sufletul deschis și am reușit să formăm o coeziune de grup foarte puternică. Mi-a plăcut mult echipa „Lacrimi de iubire ” cu tot ce reprezenta: de la actori, producători, regizori, scenariști, make-up artiști, hairstyliști, cu absolut toată lumea de acolo pâna la decoruri, costume, locații. Eram toți la noi începuturi ”începutul de drum al telenovelelor de producție romanească” prin care urma să ne cunoască întreaga lume. Fiind printre primele telenovele ”a doua producție” chiar, s-a format un colectiv puternic de care îmi aduc aminte cu foarte multă plăcere. M-am bucurat mult că făceam parte din acest grup de oameni și am știut că doar împreună aduceam viață acestui scenariu. O mare familie frumoasă, o adevărată echipă la vremea aceea. M-am bucurat mult de spiritul și de energia lor.
Alexandra Putanu: Ce consideri că ai avut tu, și nu altcineva, de ai fost aleasă co-protagonista celei de-a doua producții românești de pe Acasă TV?
Nicolle Gheorghiu: Wow!!! Aceasta este o întrebare chiar grea!!! Nu mă așteptam. Nu știu exact ce am avut eu diferit față de celelelte candidate, probabil foarte multă încredere în mine care putea fi observată din atitudinea mea specifică propriei mele ființe și de faptul că simțeam că pot și probabil, multă vizualizare în trecutul meu dar, nu vreau să intru în detalii. Cred că asta am avut, ”experiențe de viață”. Deseori te formează noile experiențe dar și cele deja trăite continuă să existe în tine. Și bineînțeles asemănarea mea cu personajul din viziunea celor care au luat această decizie. Unicitatea cred că a dat-o și motivația cu implicările mele proiective, cu forța precis direcționată și cu starea de excitabilitate accentuată de la momentul acela.
Alexandra Putanu: A existat o secvență din film care ți s-a părut mai dificilă?
Nicolle Gheorghiu: Nu îmi amintesc. Probabil la început deoarece eram novice. Atunci au fost puțin mai dificile unele scene, dar imediat după aceea prin multe repetiții și prin efortul depus totul a fost din ce în ce mai ușor și mai relaxant, am jucat mult mai firesc. Intrasem deja în personajul Maia Savu care mă reprezenta la acel moment prin ceea ce făceam. Erau chiar sfaturile regizorilor și anume: ”să mă identific cu personajul… ”.
Alexandra Putanu: Platourile de filmare se aflau în acea perioadă la Buftea. Ai mai trecut pe acolo?
Nicolle Gheorghiu: Am mai trecut pe acolo acum ceva timp, lucrurile s-au schimbat treptat cum era și normal. Au trecut ani de atunci, echipa era diferită. Nu are cum să mai fie la fel. Pe atunci veneam zi de zi, de dimineață până seara. Filmam chiar și sâmbăta sau duminica. Aproape era ca și casa mea. Acasă veneam doar ca să mă schimb, să fac baie și să dorm.
Alexandra Putanu: Înainte de „Lacrimi de iubire” ai mai avut roluri și în alte producții? Cât de mult te-au ajutat rolurile anterioare?
Nicolle Gheorghiu: Orice experiență artistică a contat, orice îndurmare din partea echipei, a regizorului, m-au ajutat să interpretez mai bine indiferent de rolurile avute anterior. Am pus suflet în toate interpretările mele din alte producții sau reclame. M-a ajutat experiența avută pe platourile de filmare până la Maia. Rolul din Maia a fost de lungă durată și mult mai intens, eram zi de zi și Maia. Am învățat multe despre actorie atunci, a fost o adevărată școală de film pentru mine.
Alexandra Putanu: Acum, după 14 ani, regreți ceva la personajul „Maia”? Dacă ar fi să schimbi ceva la ea, ce ai schimba?
Nicolle Gheorghiu: Nu, nu cred că aș schimba foarte mult. Prin prisma experienței de viață aș fi puțin mai matură, dar în principiu nu cred că aș schimba nimic la Maia.
Alexandra Putanu: De ce ai ales să te retragi din această lume frumoasă?
Nicolle Gheorghiu: Au fost mai multe aspecte care m-au făcut să iau această decizie și să-mi rescriu drumul diferit de ceea ce se aștepta de la mine atunci. Lumea filmului este foarte frumoasă, mirifică pare magică, doar că nu făcea obiectivul vieții mele.
Ca și studii, am absolvit ASE, facultatea de management, fiind un domeniu cu totul diferit de ceea ce a urmat. Au apărut rouluri în diverse producții, după Maia Savu, mi-a plăcut mult să interpretez, să dau viață personajelor doar că mi-am dorit mai mult decât o meserie de actor, mi-am dorit să fiu psiholog. După ce am terminat filmările m-am tot gândit încotro să o iau și ce aș putea să fac. Aveam opțiunea de a face facultatea de teatru și film. Dacă doream să rămân în domeniul filmului ar fi fost corect să am toate studiile la zi dar, nu am continuat în această direcție. Unul dintre motivele principale pentru care am renunțat la actorie a fost din dorința de a aprofunda noi știinte, și anume psihologia. Mă fascina complexitatea psihicului uman și treptat a devenit pasiunea mea. Această știință îmi trezise interesul cu mult timp în urmă și mă provoca deoarece mă ajuta să văd o altă perspectivă de viață cu alte obiective de atins mult mai aproape de structura mea internă. Am ales atunci și mi-am dat dat seama că între actorie și psihologie există diferențe calitative, actoria rămânea la nivel de hobby iar psihologia era pasiunea mea constantă, este chiar și în ziua de azi. Mi-a trecut prin gând desigur că aș putea să fac cele doua facultăți în paralel doar că nu ar fi fost achiziții constructive din punct de vedere al calității informațiilor și al prestației fizice. Așa că am ales profesia de psiholog și psihoterapeut. Mi-a plăcut foarte mult actoria, mă bucur că am avut ocazia să pun în scenă reală ceva cu care cochetam încă din copilărie când fantasmam și mă jucam așa cum se joacă fiica mea azi. Un alt aspect care a avut greutate în a alege psihologia pe termen lung și m-a făcut să las în plan secund actoria a fost faptul că atunci când devii ”vedetă” și esti în lumina reflectoarelor, oamenii au prea mare acces la tine, la viața ta, la toate informațiile despre tine, din lumea ta. Am perceput totul mult prea intruziv la modul că dintr-o dată viața mea s-a schimbat radical. Eram cunoscută iar ceilalți puteau să dea buzna în viața mea. Ca și cum pierdusem controlul, ceva m-a copleșit, era prea mult pentru mine atunci, prea mult să-mi asum acel statut, să fiu o persoană publică, să fiu actriță și să fiu ok cu asta. Îmi place să joc foarte mult și am făcut-o din tot sufletul și cu multă pasiune, doar că sunt niște dezavantaje cu care nu am rezonat la acel moment. Oamenii te asociază ca imagine cu ceea ce interpretezi în film. Mi s-a întâmplat ca la un moment dat când mergeam pe stradă, în perioada în care se difuza serialul, să mă oprească un băiat și să-mi spună: „Maia, Maia! Dar nu ești însărcinată?” Și atunci mi-am dat seama că impactul pe care îl ai într-un rol este foarte mare. M-a făcut să tresar faptul că unii oamenii care te urmăresc, te asociază cu personajul atât de mult încât cred că chiar exiști astfel și în realitate. Un alt aspect: de ce psihologia și nu actoria? Dorința de a împleti meseria de psiholog cu cea de actor ”nu stătea în picioare”. Nu poți să joci numai personaje pozitive. În cabinetul psihologic relația pe care o am cu pacienții mei este una revelatoare, o trăire pozitivă directă și gratificatoare și anume aceea de a ”ajuta oamenii să se simtă mai bine” mai mult decât puteam să fac prin prisma actoriei. În plus, mă ajuta să mă descopăr pe mine, să mă dezvolt la rândul meu, să cresc, să-mi depășesc limtele, să-mi înțeleg frustrările, durerile. Altceva este atunci când te gândești sau te identifici cu rolurile personajelor din secvențele din film pe care le joacă. Era de dorit să fac o alegere clară între cele două meserii. Îmi doream să pot să transmit mesaje frumoase, sănătoase, echilbrate oamenilor cu care interacționez, să-i ajut în procesul lor de vindecare, iar ca actriță nu puteam face asta, nu mă satisfăcea pe deplin. Ca în orice meserie, și în actorie poți să refuzi rolurile, dar până când? Unele secvențe sunt mai indecente și nu aș fi vrut să joc mai mult decât am făcut-o. Îmi era mai mult decât suficient ce am jucat în „Lacrimi de iubire”. Sunt anumite limite pe care nu vreau să le depășesc vreodată. Un ultim aspect pentru care am renunțat la actorie și care a avut un rol important în drumul vieții mele a fost perspectiva de viață prezentată chiar de bunica mea, pe care vreau să o povestesc, deoarece a însemnat enorm pentru mine. În copilărie mergeam deseori cu ea la adunare/biserică, ea era ”creștin după Evanghelie”. Tipul acesta de vizune despre viață, despre Dumnezeu m-a făcut să văd totul dintr-o altă perspectivă încă de mică. Am învățat foarte multe despre Dumnezeu, relația pe care am creat-o de-a lungul timpului, a fost una specială. Această înclinație există în mine și în prezent, doar că mi-ar plăcea să pot să revin mai mult la ea, la partea mea spirituală, care m-a călăuzit în viață. Anumite roluri nu se potrivesc cu învățăturile mele despre divinitate, așa că personalitatea mea s-a format și cu aceste elemente despre bine și rău.
Alexandra Putanu: În viitor, ți-ar plăcea să revii pe micile ecrane?
Nicolle Gheorghiu: Dacă primesc un rol cu care simt că rezonez și pe care pot să-l împletesc și cu profesia de psiholog, aș fi deschisă. În orice context aș fi, social, profesional, familial vreau să transmit informații utile, echilibrate, mesaje care te trimit la introspecție și regăsire de sine.
Alexandra Putanu: Când ți-ai dat seama că ai o înclinație pentru psihologie?
Nicolle Gheorghiu: Când eram mai mică, pe la 15-16 ani am prins niște cărți de psihologie destul de interesante, doar că la vremea aceea nu erau foarte multe informații despre meseria de psiholog, despre ce presupune acest studiu și perspectivele lui. Cu siguranță aș fi găsit informații, dar nu era timpul pentru asta atunci. Mi-a rămas în adâncul sufletului. Așa că, în momentul în care am putut să-mi canalizez energia pe acestă știință am acționat în consecință. Mă bucur foarte mult că am făcut această alegere. Nu aș schimba nici o secundă alegerea pe care am făcut-o. Dacă ar fi să schimb ceva, cu siguranță aș fi preferat să o fac mai devreme, mai din timp.
Alexandra Putanu: Ai fost una dintre cele mai îndrăgite actrițe din telenovelele românești. Consideri că ai fi avut un succes și mai mare dacă ai fi continuat să joci în telenovele?
Nicolle Gheorghiu: În orice domeniu dacă perseverezi, reușești. Dar cu tipul meu de personalitate n-aș fi rămas doar în domeniul actoriei. Poate, în paralel făceam specializarea regie-film. Îmi place să creez, să dau viață personajelor, să modelez. Să fii actor îți provoacă personalitatea ”cu suișuri și coborâșuri” iar satisfacția mea cea mare este să-mi pot controla meseria iar, actoria am simțit-o ca fiind puțin opturată/directivă spiritului meu. Îmi plac lucrurile clare care țin de mine, pe care știu că pot să le fac, să le dezvolt, să le cresc, să le dau formă, să le dau viață, să le pun în rol. Am simțit că nu pot să desfășor în fiecare zi și pentru toată viața profesia de actor, iar eu am ales ceva ce îmi permite să fac toată viața.
Alexandra Putanu: Mai ții minte care a fost prima scenă pe care ai filmat-o în „Lacrimi de iubire”? Povestește-ne cum te-ai simțit și cum a fost.
Nicolle Gheorghiu: A fost cea în care vindeam ziare pe stradă. Ținuta Maiei era nepotrivită cu mine dar potrivită cu situația. Așa că m-am adaptat la situație, situație care mă scoatea din sfera mea de confort. La 20 de ani ai alte viziuni vestimentare. Acum e diferit, plăcut e să ai hainele curate și dacă sunt și călcate este excepțional. Atunci când joci ceva fie și un rol te transpui, imaginația curge și tu exiști în acel lucru. Am învățat în timp să separ momentele profesionale de cele personale. Mi-a luat ceva timp dar am lucrat la asta cu succes.
Alexandra Putanu: La începutul serialului, când Maia a intrat in casa lui Grigore Varlam (Bebe Cotimanis), Nicole (Mihaela Bărluțiu) și „gașca” de acolo râdeau de tine pentru că erai „fata bucătăresei”. Cât de mult ai repetat scenele în care erai aruncată în piscină? De câte ori a trebuit să te uzi și să te usuci la loc?
Nicolle Gheorghiu: Nu a fost prea multă nevoie să fiu aruncată de foarte multe ori în piscină. Nu știu cât de tare am fi făcut față unei astfel de situații, având în vedere tot ce presupune doar o astfel scenă (haine, păr, machiaj, toate stricate, toate refăcute și tot așa…). Scenele acestea s-au filmat o singură dată. Sunt scene care țin de buna funcționare a ta și a întregii echipe. Iar timpul era foarte prețios pentru noi toți, ar fi fost mult timp pierdut. Momentul mă amuza, toți colegii au început să râdă pe seama asta, încercam să văd partea bună a lucrurilor. Plus că rolul era de victimă, dar la cât de cald era tare mult mi-a plăcut scena. Probabil în viața de zi cu zi dacă mi s-ar fi întâmplat ceva asemnanator reacția mea s-ar fi transformat în ceva mai violent atunci. M-aș fi străduit să facă toată audiența baie în aceleași condiții.
Alexandra Putanu: Când ai vorbit ultima dată cu Lucian Viziru? De ce crezi că producția a ales ca voi să formați cuplul de co-protagoniști?
Nicolle Gheorghiu: L-am văzut cu câțiva ani în urmă, ne-am întâlnit întâmplător prin parcul din apropierea casei. Mergem la locul de joacă împreună cu Rebecca iar Lucian era tot la locul de joacă însoțit de fiiul lui. Ne-am salutat și apoi am avut o scurtă conversație de chestionare reciprocă la modul: ”ce am mai făcut în ultimul timp, care sunt noile provocări de viață”. A fost o revedere a unor vechi colegi dar amândoi eram mai mult cetrați pe copiii noștri. Atunci când mergi în parc cu copiii, mai ales când sunt mici, socializarea cu alte persoane se reduce considerabil. Și de ce noi? Nu știu motivul celor din producție, nici n-am întrebat vreodată dar cred că semănam ca temperament, personalitate. Mihai ( Lucian Viziru ) era un băiat vioi, liniștit, educat, cu stăpânire de sine și dispunea natural de răbdare.
Alexandra Putanu: Telenovelele românești erau un pas înainte pentru industria autohtonă de televiziune, prin rating și complexitatea producției. După marele succes al telenovelei „Lacrimi de iubire ” a apărut și filmul. Cum a fost să joci într-o telenovelă și cum a fost să joci într-un film de cinema? Unde ți s-a părut mai dificil?
Nicolle Gheorghiu: Nu a fost o diferență mare. Din câte îmi aduc aminte se filma cu alt tip de peliculă, dar în mare parte erau aceleași cerințe și pentru film. Nu mi s-a părut greu, plus că noi, cei din echipă eram atât de familiarizați unii cu ceilalți încât nu mai era nimic dificil. A fost o experiență extraordinară atât în serial, cât și în film.
Alexandra Putanu: După numai un weekend de la lansarea în cinematografe, lungmetrajul a bătut recordurile box-office realizate la premieră de către celelalte filme românești lansate în 2006. Care crezi că a fost cheia succesului atât pentru serial cât și pentru lungmetrajul „Lacrimi de iubire „?
Nicolle Gheorghiu: Cred că la vremea aceea încă eram aproape de comunism, era totul mai proaspăt precum: discrepanțele dintre putințele și neputințele oamenilor, diferențele dintre clasele sociale și culturale, oameni care au reușit să facă banii foarte ușor și cei care au pierdut foarte mult. Mulți oameni din țara noastră s-au regăsit în această producție în diverse ipostaze. S-a putut regăsi cu ușurință abuzul dat de puterea financiară, lipsa de educație, parvenismul cum era interpretat de Grigore Varlam (Bebe Cotimanis). Aceste aspecte le regăsim și astăzi în țara noastră, doar că au apărut atât de mulți abuzatori încât oamenii s-au obișnuit cu ei iar interesele lor față de aceștia au scăzut în manifestare.
Alexandra Putanu: Dacă în serial Maia era o adolescentă timidă, în film aceasta a devenit o femeie matură, care va avea un copil. Surprinzător, rolul din scurtmetraj anticipă continuarea poveștii tale de viață. Ce ne poți spune despre copiii tăi ?
Nicolle Gheorghiu: I-am dat viață Maiei și am împrumutat și câteva comportamente și emoții de la ea. Și eu crescând, și Maia s-a maturizat. La vremea respectivă vedeam posibilitatea de a avea copii mult mai târziu. Îmi doream foarte mult, doar că mai aveam multe alte lucruri de realizat. Mai aveam multe de făcut, lucruri pe care le-am realizat pe parcurs și aspecte la care lucram cu mult mai multă dăruire acum că suntem responsabili și de două suflete primite în dar de la Dumnezeu. Dacă nu s-ar fi întâmplat să rămân însărcinată cu soțul meu, probabil nu aș fi făcut atunci un copil. A fost o întâmplare care ne-a bucurat enorm. În momentul acela am spus că orice s-ar întâmpla, el este copilul meu și îl aștept cu toată ființa mea. Și evident, aceste aspecte din viața te maturizează. Acum fetița mea a crescut, merge la școală în primul an. Suntem niște părinți extrem de norocoși, avem doi copiii sănătoși și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste bucurii din viața noastră.
Alexandra Putanu: Care este relația pe care o ai alături de copiii tăi?
Nicolle Gheorghiu: O relație foarte bună. Îi iubesc cum cred că orice părinte își iubește copiii. Îmi ascult mult instinctul legat de creșterea și nevoile lor și echilibrez prin cunoștințe. Mă străduiesc să le ofer momente cât mai sănătoase, să fim lângă ei cât mai mult, în special în această perioadă de creștere, de cunoaștere, de exploatare. În această perioadă se structurează personalitatea cu tot ce presupune, cu încrederea în ei înșiși și în ceilalți, cu perspective de viață, cu gestionarea diverselor probleme, cu obiective de viață, cu atașamentul față de ceilalți. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din tot sufletul că îi am și dacă ar fi să schimb ceva la viața mea, ar fi foarte puține lucruri. Cu siguranță aș urma aceleași căi. Copiii mei mi-au schimbat viața extraordinar de mult și m-au ajutat să mă maturizez ca mamă, ca femeie, ca profesie și să-mi setez mult mai bine obiectivele de viață. Rebecca, fiica mea este o fire mai sensibilă, cu toate că nu pare iar eu întotdeauna știu că trebuie să fiu acolo și să o încurajez. De exemplu, seara înainte de culcare citim povești sau spunem ghicitori și într-un final adoarme, adoarme știind că sunt acolo și că se poate baza pe noi. Timpul meu, în mare parte, este dedicat copiilor mei. Ca ritual de somn de cele mai multe ori îl adorm pe cel mic prima dată, apoi o adorm pe Rebecca. Știu că au nevoie de mine și cât de important este ceea ce fac acum pentru ei. Și mai știu că acest timp dedicat lor îmi va fi răsplătit prin dezvoltarea copiilor mei într-un mod cât mai echilibrat. Educația împletită cu dragoste, cu iubire este esențială. În personalitatea lor zăresc conturată ambiția și perseverența, sunt exterem de ambițioși, până nu obțin ce vor nu se lasă. Mai sunt și conflicte cu ei pe această temă. Îi las să experimenteze dar nu aplic în toalitate curentul acesta de libertate. Copiii au nevoie de limite, încă nu sunt suficienți de maturi încât să analizeze o situație prin prisma beneficiilor și a consecițelor, mai ales pe termen mediu sau lung. Părinții sunt acolo pentru a fi părinți, nu prietenii copiilor. Îi iubesc, îi îngrijesc, îi îndrum ca un părinte, nu ca cea mai bună prietenă a lor.
Alexandra Putanu: Cartea ” Lacrimi de iubire ”, scrisă de Eugen Patriche a urmat telenovela și a precedat filmul inspirat din serial. Cât de rapid primeai scenariul?
Nicolle Gheorghiu: Scenariul îl primeam pe parcurs. Nu-mi aduc aminte să fi primit totul odată, îl primeam pe bucăți.
Alexandra Putanu: Îți mai amintești cum ați încheiat filmarile pentru „Lacrimi de iubire ” și cum te-ai simțit la final?
Nicolle Gheorghiu: Le-am încheiat destul de mulțumită și de liniștită, știind că urmează o nouă etapă din viața mea. M-am bucurat de ce a fost, mai ales de succesul din „Lacrimi de iubire”, iar apoi am mers mai departe.
Alexandra Putanu: Prin ce schimbări a trebuit să treci înainte de serial?
Nicolle Gheorghiu: Au fost foarte puține schimbări. Hainele erau diferite în film în comparație cu ce purtam eu în realitate. Nu am trecut prin foarte multe schimbări, nici la păr, nici la unghii. Tot timpul am avut unghiile scurte, mi-a plăcut să le port așa.
Alexandra Putanu: După terminarea filmărilor ai fost cooptată în filmul francez” What War May Bring”. Ce ne-ai putea spune despre acestă experiență cinematografică?
Nicolle Gheorghiu: O experiență interesantă, regizorul a fost foarte mulțumit de mine. Am avut un rol mic dar foarte intens. Despre mine și filmele în care am apărut, pot spune că niciodată nu am reușit să urmăresc un serial sau un film cap-coadă. Nu am avut suficient timp. Când s-a difuzat prima dată serialul noi finalizam filmările după ce se termina difuzarea filmului la televizor. Mă uitam doar la câteva secvențe să văd cum au ieșit. Chiar dacă „Lacrimi de iubire ” s-a redifuzat de foarte multe ori tot nu am reușit să îl văd în întregime. Poate că la un moment dat, poate când voi avea o vârstă considerabilă, voi avea suficient timp și disponibilitate să urmăresc fiecare episod.
Alexandra Putanu: Putem spune că ai fost o Thalía a telenovelelor românești. După 14 ani, cum vezi rolul „Maiei Savu”? Consideri că în ziua de astăzi mai găsim personaje cu aceeași tipologie ca a ta în viața reală?
Nicolle Gheorghiu: Da, cred că încă mai găsim persoane cu această structură de personalitate. M-aș bucura mult să se creeze energia benefică de a schimba lucrurile în bine și de o funcționare sănătoasă a fiecăruia, să se lucreze la dezvoltarea personalității și să se poata evita clișeele părinților sau ale bunicilor. Probabil, nu la fel ca Maia, suntem diferiți, în timpuri diferite și cu alte oportunități. Eram într-o mișcare diferită de momentul actual, au trecut 14 ani de atunci, lumea se schimbă. Acum cred că adolescenții și copiii spun mai mult ce vor și sunt mult mai centrați pe nevoile lor.
Alexandra Putanu: În perioada în care jucai în „Lacrimi de iubire ” spuneai ca nu aveai timp pentru o relație sentimentală. Când și cum ți-ai cunoscut adevărata dragoste?
Nicolle Gheorghiu: Exista o relație, nu-mi plăcea să discut despre relația mea la vremea aceea. Mi-a plăcut să țin aspectele din viața mea pentru mine. Relația pe care o aveam atunci era cu năbădăi, iar la un moment dat s-a terminat. La câțiva ani după acea perioadă l-am întâlnit pe soțul meu. Ne-am văzut la o petrecere de revelion, soțul meu a fost primul care m-a văzut, eu l-am recunoscut din pozele de grup ulterior, asta dupa ce începusem să vorbim pe Yahoo Messenger. M-a cucerit cu o carte de psihologie despre care ulterior am aflat că nici măcar nu era a lui. Și încetul cu încetul, am ajuns parteneri de viață, părinți și prieteni.
Alexandra Putanu: Cum au decurs lucrurile în viața ta după ce ai ieșit din lumea mass media?
Nicolle Gheorghiu: Lucrurile au decurs așa cum mi-am dorit dar neavând cunoștințele și maturitatea despre ceea ce înseamnă calitatea timpului și a vieții, atunci obișnuiam să folosesc timpul doar pentru acumularea de informații. Aproape toată energia era acolo. În acea perioadă lucram mult în cadrul Universității „Titu Maiorescu” la centrul de consiliere din cadrul facultății de psihologie pentru diferite proiecte la care am luat parte (proiecte de cercetare, antreprenoriate, testare psihologică). Am învățat foarte multe despre domeniul pe care îl studiam și începusem să-l aplic și să mă bucur că am avut această ocazie de a-mi dezvolta cunoștințele. Acum aș fructifica mai mult timpul meu, m-aș bucura mai mult de el și de ce pot să fac pentru mine.
Alexandra Putanu: Consideri că dacă nu ai fi părăsit televiziunea, nu ai fi avut cum să te realizezi și profesional? Ai fi putut îmbina ambele domenii?
Nicolle Gheorghiu: Cu multă muncă, timp și obiectivitate aș fi putut să le îmbin. Trebuia să fiu extrem de atentă la rolurile pe care le-aș fi jucat. Dar când energia ta se catalizează în două direcții diferite, nu cred că iese calitatea pe care mi-o doresc. Ca profesie, eu sunt psiholog și e destul de greu să joci ”două roluri” în viață atât de diferite. Eu lucrez foarte mult cu persoane micuțe, copii și în primă fază la mine vin părinții cu acești copii. Ei vin la mine cu toată încrederea, cu încrederea ca pot să lucrez cu ei pe diferitele probleme avute, că pot să-i îndrum, că putem să dăm o formă constructivă problemelor. Ar fi neplăcut ca aceste persoane să mă vadă la televizor în alte ipostaze, mai puțin relevante pentru un psiholog. Aceste două roluri merg foarte greu împreună.
Alexandra Putanu: Care a fost marele tău vis? Când erai mică ce spuneai că îți dorești să devii?
Nicolle Gheorghiu: Când eram mică îmi doream să devin actriță, interpretam roluri în oglindă. Îmi doream foarte mult să devin actriță.
Alexandra Putanu: Pe internet încă mai figurezi ca actriță cu numele de „Nicolle Gheorghiu”. Ai un prenume deosebit. Cine s-a gândit să te numească așa?
Nicolle Gheorghiu: Prenumele „Nicolle” este de la bunicul meu. În ceea ce privește numele de familie, după căsătorie am ales să-l păstrez și l-am adăugat pe cel al soțului „Popescu”. Acum am un nume foarte lung, când trebuie să mă semnez depășesc cu mult spațiul. Nu aș recomanda să-ți păstrezi numele de dinaintea căsătoriei. Renunți la cel vechi, începi ceva nou! La momentul respectiv a fost strecurat puțin orgoliu, făceam eforturi să mai păstrez puțin din vechea Nicolle.
Alexandra Putanu: Care este cea mai mare realizare a ta de până acum?
Nicolle Gheorghiu: Probabil pare un clișeu, dar cea mai mare realizare a mea este faptul că am acești doi copii. Sunt daruri de la Dumnezeu! Nu poate să fie ceva mai frumos, mai intens și mai înălțător. Cu toate schimbările apărute în viața mea, vorbesc de faptul că îți schimbă direcția 180%. Acum toate proiectele mele îi au pe ei ca scop. Orice fac mă gândesc la ei și la cum i-ar ajuta mai departe. Am și ceva proiecte pentru perioada lor matură. Când vor crește și își vor croi drumul lor, merg mai departe, dar părinte voi fi până plec în marea calatorie veșnică.
Alexandra Putanu: Cum decurge o zi normală din viața lui Nicolle Popescu?
Nicolle Gheorghiu: Mă trezesc foarte devreme, odată cu cel mic și încep să pregătesc micul dejun, apoi îi fac Rebeccăi pachetul de mers la școală, ne îmbrăcăm, o las pe Rebecca la școală. Continui cu diverse lucruri administrative. Momentan nu lucrez, încep lucrul în iunie. Încă sunt în concediu de creștere al copilului, concediu de care încerc să mă bucur cât mai mult împreună cu famila mea. Apoi mă întorc acasă, îl adorm pe cel mic. După ce adoarme îl las cu mama mea iar apoi urmează partea în care fac diverse activități. Daca mai e ceva de rezolvat, rezolv diverse probleme, merg la sală, mai ies la o cafea, la o discuție cu o prietenă, lucruri pentru mine. Vine ora de luat copilul de la școală și ieșim în parc, în funcție de situație. Depinde. La finalul zilei, luăm masa de seară pe care am încercat să le-o fac din ce știu eu că le place, „mâncare pentru copii mofturoși”, mai mult cel mic. Apoi venim acasă și facem teme dacă mai sunt. Îi culc destul de devreme, până la ora 20:30 încerc să îi adorm pe amândoi. După ora 21 mai am și eu timp pentru mine. Foarte rar reușesc să mă uit la un film cu toate că mi-ar plăcea. Sunt destul de perfecționistă și mă ajută să am totul pus la punct pentru a doua zi. Seara, după ce adorm copiii e momentul meu de a face și lucruri pentru mine. Apoi, mă duc la somn și ziua s-a încheiat. Momentan așa decurge o zi normală din viața mea.
Alexandra Putanu: Care sunt secretele unui psiholog de succes?
Nicolle Gheorghiu: Sunt secretele oricărei meserii. Să o faci cu dăruire, pasiune, cercetare, conștinciozitate și autenticitate. Să investești în profesie atât de mult cât se poate, cât îți permiți, să îți fixezi diverse obiective unde vrei să ajungi, cât timp ești dispus să aloci și să-ți pui întrebări multe despre rezultate: Care crezi că vor fi rezultatele în funcție de alegerile făcute?
Alexandra Putanu: Te consideri o mămică model?
Nicolle Gheorghiu: Nu știu dacă mă consider o mămică model pentru că, bineînțeles și eu fac greșeli. Chiar dacă sunt psiholog sunt momente în care acționez prin diverse emoții, trăiri în funcție de ce se întâmplă în viața mea. Ai și zile mai grele unde oboseala își spune cuvântul, mai apare o răceală a copiilor sau situații neplăcute și nu poți fi numai în liniște, pace, și înțelegere. Mă străduiesc să aduc cât mai multe beneficii în viața mea, a familiei mele, a copiilor mei. În final, tot om sunt și eu și nu poate să iasă totul perfect. Acum, cu al doilea copil, pe de-o parte sunt mult mai relaxată dar pe cealaltă parte sunt și mai multe lucruri de făcut, de împărțit timpul în funcție de nevoi având activități diferite. Totuși, să crești doi copii devine mai ușor, în ciuda atribuțiilor, știi drumul, știi ce urmează în mare.
Alexandra Putanu: Care este cel mai emoționant moment din viața ta?
Nicolle Gheorghiu: Este chiar cel când m-a cerut soțul meu în căsătorie. A fost un moment atât de profund. Recunosc că așteptam acea perioadă. S-au amestecat energiile într-un mod excepțional. De asemenea, un alt moment emoționant este marcat de nașterea copiilor mei. Un copil îți schimbă direcția.
Alexandra Putanu: Cum reușești să te împărți între familie și carieră?
Nicolle Gheorghiu: Reușesc să mă împart extraordinar, am un program excelent de care mă bucur din plin. Mi-am setat un program part-time, sunt la clinică 4 ore și mă bucur enorm că-mi e permis programul asta de funcționare. Lucrez de luni până joi iar în weekend stau mai mult cu cei mici. Familia mea are prioritate maximă și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am toate resursele necesare pentru a mă ocupa cat mai mult de educația copiilor mei și de a-mi petrece cât mai mult timp alături de ei. Perioada aceasta cu noul membru în famile a fost ușor dificilă pentru fetița mea. E greu când apare un frate sau o soră, mai ales când tu erai “centrul universului” pentru famila ta. A fost o perioadă de adaptare pentru Rebecca dar împreună am depășit-o cu brio. Acum e foarte grijulie și îl iubeste mult pe frațiorul ei, la fel și el pe ea. A înțeles beneficiile pe care le are având un frate. În această perioadă am încercat să petrec cât de mult timp alături de ea.
Alexandra Putanu: Care au fost primii tăi pași în cariera de psiholog ? Cum a fost la început, când ai început să lucrezi pentru prima dată în acest domeniu ?
Nicolle Gheorghiu: Am început să lucrez în timpul facultății. Făceam un fel de voluntariat cu niște pacienți. Mi-a plăcut foarte mult. Atunci am întâlnit o persoană foarte dificilă și am spus că dacă reușesc să îmi strecor informațiile în această persoană și să îi transmit partea aceasta de depășire a problemelor, clar, pot să fiu un psiholog bun. Chiar a fost un succes acea persoană, colosal pentru vârsta mea și pentru experiența mea de atunci, dar ca psiholog contează cam 50% cum ești tu, ce vrei tu să faci, ce vrei să transmiți, și cât de autentic ești. Depinde cât de deschis ești în sensul acesta să ajuți.
Alexandra Putanu: Cum a început relația cu soțul tău?
Nicolle Gheorghiu: După ce l-am cunoscut, imediat după câteva luni, am simțit că el e cel mai potrivit partener de viață pentru mine și l-am vizualizat ca fiind cel care putea să-mi devină soț. Asta simțeam eu cu privire la el și la tot ce era el. Apreciam grija și dăruirea pentru câinele lui, Otto, pe care am început să-l iubesc și să-l îndrăgesc la fel de mult. După un an și jumătate ne-am logodit, mi-a adus un inel superb și a pus clasica întrebare, moment în care am spus DA cu tot sufletul. Așteptam acest moment, mai ales că eram așa convinsă de el, că el este cel mai potrivit soț pentru mine. Nunta am planificat-o la un an și jumătate după logodnă, a decurs totul foarte repede. În câteva luni era totul pus la punct.
Alexandra Putanu: În calitate de psiholog, ce părere ai de dependența pentru noua tehnologie? Crezi că este un lucru bun sau rău?
Nicolle Gheorghiu: Are avantaje și dezavantaje! Ca orice lucru folosit mult și fără limită, nu-i benefic. Pierzi foarte mult timp, timp pe care poți să-l folosești în favoarea ta, timp pe care nu ți-l mai dă nimeni înapoi. Noi putem să fim actori în viața noastră! Așa o îndrum și pe fetița mea, îi spun că ea poate să facă diverse lucruri, să creeze tot ce vrea, să facă scenete, să se joace, să miroasă o floare, să atingă un copac, să alerge, să ascundă comori, să construiască o hartă. Ce este mai valoros decât să ne bucurăm de tot ceea ce există real în viața noastră, de lucruri pe care putem să le atingem, flori care au miros, păsări care zboară, iarba moale care pătează pantalonii, chiar și de un genunghi julit. În concluzie, cel mai bine e să trăiești, să acționezi, să iei decizii. Așa, ce putem face? Privim cu detașare un ecran și suntem atenți la acțunile altor oameni?! La ce ne ajută? Oare așa ajungem noi să scriem istorie?
Alexandra Putanu: În prezent, cât de activă ești pe rețelele de socializare?
Nicolle Gheorghiu: Accesez destul de puțin rețelele de socializare și postez și mai puține lucruri despre mine. Încerc să mă bucur de momentele din viața mea păstrându-le mai mult pentru mine și parcă pe măsură ce expun mai mult cu atât pierd consistența momentului. Foarte rare sunt momentele în care postez ceva și o fac atunci când am o situație extrem de deosebită pentru sufletul meu. Cu siguranță, dacă mi-ar fi plăcut să se știe totul și oricând despre mine mi-ar fi fost mai ușor să mă adaptez la viața de persoană publică și mi-aș fi continuat activitatea într-un mod mai vizibil. Îi înțeleg și pe cei care au nevoie de validare socială prin diferite activități intense, postări. Sunt întru-totul înțelegătoare cu cei care au un bussines pe care și-l promoveaza pe diferite rețele de socializare. Sau sunt persoane care sunt pertinente în exprimare și împărtășesc niște aspecte corecte, sănătoase și echilibrate. Persoane care chiar au ce sa transmită. În momentul în care am să simt că am disponibilitatea să transmit unor grupuri de persoane aspecte relevante și pentru viața lor, am să fiu mai activă în mediul online. Momentan prefer să transmit informații, gânduri în grupuri mici și de multe ori unu la unu.
Un exemplu de postare cu care nu rezonez este cea în care îți pui farfuria în mediul online. Dacă aș fi bucătar, dacă aș face probe zilnic cu ce să mai gătesc și cum să-mi iasă, dacă aș ști mai bine principii legate de nutriție atunci aș alege să transmit și altor persoane aceste informații. Altfel, pare o lipsă de respect și e nevoie de puțină analiză personală. Când postezi ceva ar fi bine să-ți pui întrebarea: Cu ce intenție transmit acest mesaj? Aduc ceva bun pentru mine, pentru ceilalți? Mi-ar plăcea ca oamenii din jurul meu să fie mai autentici, să-și gândească acțiunile și să și le asume cu mai multă responsabilitate, maturitate. Dar asta sunt eu, așa îmi dă mie la analiză!
Alexandra Putanu: Cât de mult timp te uiți la televizor în prezent, în comparație cu cel pe care îl petreci în online? Care este părerea ta despre situația actuală a televiziunii și a serialelor românești?
Nicolle Gheorghiu: La acest capitol sunt mult în urmă. De mult timp nu am reușit să văd un film cap-coadă. La mine televizorul stă închis, e doar un bibelou în casa mea, își face loc printre mobilă gândidu-mă că acolo e locul în care se pune televizorul. În mediul online, cum spuneam și mai sus petrec destul de puțin timp. Am momente când îmi place să nu fac nimic, în special seara și atunci mă mai uit pe internet la diverse informații, ce mai fac prietenii, cum mai e vremea, lucruri care nu au legătură directă cu mine. În ceea ce privește descreșterea audienței în televiziune, nu mă pot pronunța. Știu că în prezent mama mea se mai uită la diverse seriale și printre picături aud că urmează un serial nou sau ceva de genul acesta. Când mama vine pe la noi și deschide televizorul o simt ușor stresată știind părerea mea despre emisiuni și știri iar dacă vrea să vadă un film serial merge în altă cameră unde interacționez foarte puțin cu ea. Nici Rebeccăi, fetei mele nu-i place televizorul deschis și simte să-l închidă repede. Îi plac desenele dar ne-am obișnuit să punem desene sau filme la DVD și să îl vedem de multe ori, până îl înțelege cât mai bine. „Peter Pan” cred că l-am vazut de 30 de ori. Ne place să cumpărăm DVD-uri cu filme animate, avem foarte multe DVD-uri. În schimb, zilnic la noi cântă muzica, le pun muzică clasică și dansăm prin casă. Mă bucura foarte tare când Rebecca recunoaște piesele în alte contexte. La un moment dat eram cu ea într-un muzeu și atunci s-a întâmplat să se audă pe fundal muzica lui Vivaldi, „Anotimpurile”. M-am bucurat mult că a simțit muzica și că a recunoscut-o.
Alexandra Putanu: Înainte de a primi rolul din serial, te uitai la telenovele?
Nicolle Gheorghiu: Cand s-au difuzat m-am uitam la telenovelele cu Thalía și la „Înger sălbatic” cu Natalia Oreiro. Mă fascinau la momentul acela, dar cam atât.
Alexandra Putanu: Te așteptai ca personajul Maia Savu să aibă un asemenea succes?
Nicolle Gheorghiu: Nu știu dacă mă așteptam, dar cred că simțeam că e altceva, se simțea energia generată de această telenovelă. Pur și simplu simțeam că filmul avea o evoluție aparte. Telenovela “Lacrimi de iubire” a fost un gen de producție așteptată. Au fost diverse alte telenovele din alte țări și publicul dorea o producție românească și serialul a apărut în momentul în care oamenii apreciau, își doreau seriale de acest fel și se uitau la astfel de producții.
Alexandra Putanu: Cum te simțeai atunci când oamenii te recunoșteau pe stradă?
Nicolle Gheorghiu: La început mi s-a părut fascinant apoi am simțit că mă invadează, mi s-a părut intruziv ca cineva să știe totul despre viața mea.
Alexandra Putanu: Sunt foarte multe articole cu tine scrise de-a lungul celor 14 ani cu titlul „Ce mai face Maia din Lacrimi de iubire ”. Nu crezi că a venit momentul să se scrie și despre altceva?
Nicolle Gheorghiu: Probabil se va scrie despre următoarea mea carte la care tot lucrez de mult timp. Sper din tot sufletul să o pun la punct cât mai repede. Este o carte de psihologie pe care le-o dedic copiilor. M-am gândit la problemele lor pe diferite afecțiuni și aș vrea să vin înaintea lor cu povești vindecătoare, povestioare pentru copii citite de către părinți copiilor în timpul somnului. Am pornit această idee de mult timp, acum încă fac cercetări, multe cercetări. Vreau ca în momentul în care scot produsul, acesta să fie 100% de ajutor și sigur. Când va fi gata am să dau mai multe detalii.
Alexandra Putanu: Cât de importantă este documentarea pentru un psiholog?
Nicolle Gheorghiu: Foarte importantă, enorm. Tot timpul e de dorit să citești, să te documentezi, să mergi la conferințe și să cauți alternative diferite față de tehnicile pe care le folosești. Domeniul acesta cred că nu se poate termina niciodată. E o căutare continuă. Cred că este un obiectiv pentru toată viața. Psihologia este un proiect de lungă durată pe care abia aștept să-l răscolesc și mai mult. În acest moment proiectul meu cel mai important este legat de copii, de creșterea și dezvoltarea lor. Mă rezum la ce-mi permite timpul și la studiile și cunostintele mele de până acum. O bună parte din timp îl dedic copiilor mei. Vreau să pot să sper cu mai multă certitudine la bătrânețe, să fiu liniștită prin prisma alegerilor lor viitoare. Din vară încep să aloc mai mult timp și profesiei, în iunie revin la clinică și astept cu drag această bucată din viața mea.
Alexandra Putanu: De ce crezi că în anii 2000 telenovelele făceau ravagii, iar acum au devenit urmărite doar de o anumită categorie de public?
Nicolle Gheorghiu: De ce broscuța nu sare din apă atunci când apa se încălzește treptat? De ce broscuța nu reacționează la diferența de temperatură? Se obișnuiește cu situația, dispare reacția.
Treptat, treptat și publicul s-a obișnuit cu aceste povești, nu mai reacționează la ele. Pentru a capta atenția publicului, pentru ca el sa reacționeze e nevoie de altceva, de noutate.
Alexandra Putanu: Ce mesaj ai pentru persoanele care te admirau în serialul „Lacrimi de iubire „?
Nicolle Gheorghiu: Orice vă doriți, credeți cu toată puterea că se va întâmpla, schimbați-vă atitudinea, canalizați-vă și dozați-vă energia cu toate ingredientele pentru a reuși. Fiți perseverenți, puneți-vă în scenă dorințele, vizualizați-le în contextul dorit și ridicați-vă vibrația, cunoașterea. Aceasta este rețeta pentru vise, iar rețeta pentru dezvoltare personală este ca tinerii, oamenii să se iubească pe ei, să facă o analiză a lor, a familiei din care provin, să ierte, să se împace cu trecutul, să-și desfacă aripile cu care credeau că nu pot zbura și să zboare din cuib. Să-și permită să crescă, sa se maturizeze și să devină responsabili pentru acțiunile lor.
Articol realizat de: Alexandra Putanu
Pentru: Revista Babilon
Blogul Alejandrei 