Gabriela Cara – despre cheia succesului în ARTA Plastică și Culinară

De atâția ani, Gabriela Cara reușește performanța de a îmbina într-un mod excepțional arta culinară cu cea plastică. În prezent, soția îndrăgitului actor, Constantin Zamfirescu, dezvoltă o afacere prin care realizează ornamente de design unice, neînchipuit de frumoase, și de o calitate adusă la modul superlativ. De asemenea, aceasta se mai poate mândri pe site-ul personal cu un număr generos de rețete culinare, devenind sursa de inspirație pentru multe bucătării din țară și nu numai.

Alături de Constantin Zamfirescu, fost actor în serialul de comedie „Trăsniții ” de la Prima TV, Gabriela Cara a onorat invitația fostei prezentatoare TV și absolvente Intact Media Academy, Alexandra Putanu, de a ne dezvălui câtă muncă se ascunde în spatele unor astfel de decorațiuni realizate impecabil, dar și cum a apărut marea ei pasiune pentru gătit. Pentru a afla cât de mult o susține Zamzuu pe Gabriela, dar și care sunt preferințele culinare ale acestora, vă invităm să citiți interviul de mai jos, acordat în exclusivitate de către Gabriela Cara pentru Babilon TV.

Alexandra Putanu: Cum a pornit ideea business-ului ” Art Design by Gabriela Cara ”?

Gabriela Cara: În primul rând, a început dintr-o pasiune. Eu consider că aproape toate business-urile încep așa. Am descoperit-o de când eram mică, de atunci mi-au plăcut artele. Am făcut vioară și pian, am studiat la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”. Mi-a plăcut foarte mult să dansez, dar nu mi s-a împlinit visul, pentru că nu m-au lăsat ai mei. După aceea, mi-am descoperit pasiunea pentru gastronomie. Îmi plăcea foarte mult să mănânc dulciuri. Am luat o carte de bucate și am început să gătesc singură. Cred că toate se leagă cu un scop, fiind vorba de două arte în viața mea: arta culinară și arta muzicală. Apoi am descoperit că știu să realizez și obiecte. Asta mai târziu, nu atât de devreme. Am început să lucrez pentru mine la început. Chiar și acum sunt lucruri pe care le fac să le dăruiesc și nu mă îndur să o fac. Când le creez pentru cineva trebuie să fac dublură pentru că atât de tare îmi plac, încât vreau să îmi păstrez lucrul respectiv. Prefer să muncesc dublu ca să-mi opresc originalul pe care îl realizez. Ideea de business a apărut în momentul în care am început să fac ornamente pentru mine. Le-au văzut prietenii mei, după care au dorit să le cumpere ca să le ofere drept cadou. Și atunci am spus că e în regulă să îmi dezvolt o afacere din asta. Mai nou intenționez să-mi deschid un magazin cu flori și cu produsele pe care le fac. Sunt în tratative acum.

Constantin Zamfirescu: ”Primul lucru ieșit din mâinile Gabrielei rămâne în familie. Și casa e plină!”, completează Zamzuu.

Alexandra Putanu: Ați putea estima numărul de ornamente realizate până la momentul actual?

Gabriela Cara: Nu le țin numărul. Am această pasiune de patru ani de zile. Am făcut și cursuri pentru că am vrut să învăț de la cei mai buni, de la profesioniști. Știam în mare despre ce este vorba, am urmărit și tutoriale, dar am considerat că nu este suficient și am ales să fac ore. Mă duc din când în când la cursuri. Chiar dacă nu e ceva nou pentru mine, eu consider că din orice lucru se poate învăța altceva.

Constantin Zamfirescu: Vă spun eu! Cred că sunt vreo 200 de piese cu totul.

Alexandra Putanu: Cât timp alocați acestor cursuri?

Gabriela Cara: Mă duc o singură dată pe lună, de două ori pe lună sau odată la trei luni.

Alexandra Putanu: În cât timp realizați un element de decor? Cât durează acest proces?

Gabriela Cara: Acest proces durează cam trei zile, pentru că există și perioadele de uscare unde nu pot să intervin absolut deloc. Trebuie să dau cu gesso, sau să aștept 12 ore și să aplic vopselele. De exemplu, lacul se dă în foarte multe straturi. Ca să faci un obiect 100% corect, se dau 50 de mâini de lac. N-am ajuns la acestă performanță, dar la 10-15 mâini de lac, da. Iar între aplicările lacului există câteva ore de așteptare, în jur de 3-5 ore. Acum depinde și de piesă. Dacă fac un scaun durează mai mult, dacă fac o cutiuță mai mică durează mai puțin. Dar în medie 3 zile durează.

Alexandra Putanu: Care a fost ornamentul pe care l-ați terminat cel mai rapid?

Gabriela Cara: A fost un ou de Paște, de dimensiuni micuțe pe care l-am finalizat într-o oră. L-am și postat pe Facebook, noaptea, pe la ora 3. Soțul meu mereu spune că dacă postezi noaptea, nu-ți vin like-uri. Am strâns aproape 400 de like-uri. A fost o poză rapidă cu telefonul, dar a fost de efect. Se pare că oamenii au fost impresionați de creația mea chiar și la orele acelea.

Alexandra Putanu: Dar care a fost ornamentul care v-a luat cel mai mult timp?

Gabriela Cara: Sunt obiecte pe care le încep, după care îmi pierd ideea. Eu încep inițial cu o idee. Vreau să arate într-un fel, însă pe parcurs mă răzgândesc. Și atunci sunt obiecte pe care le las să mă mai gândesc. De exemplu, în prezent lucrez la un ou de 3 zile și m-am blocat pentru că nu mai știu ce să-i fac. Și atunci îl las până îmi vine ideea. Dar sunt și obiecte la care stau chiar și un an. Le dau la o parte, și când îmi vine inspirația, atunci le reiau. De obicei, ideile bune îmi vin noaptea.

Alexandra Putanu: Au fost momente în care v-ați trezit dimineața cu inspirația pentru a doua zi?

Gabriela Cara: Da, a fost odată. Pur și simplu m-am dus să dorm, am închis ochii și am văzut în fața mea obiectul. Când m-am trezit am pus ideea imediat în aplicare.

Domnul Constantin Zamfirescu este însă de o altă părere:

Constantin Zamfirescu: Eu lucrurile le văd altfel, din afară. „Doamna mea” este balanță. Dacă îi pui în față 2 sau 3 variante, îi este greu. Ai blocat-o. Dacă are o singură variantă, o duce la capăt. Are în cap prea multe formule cum să continue și nu știe pe care trebuie să o aleagă. Asta înseamnă blocaj. Nu că nu știe. Știe, dar nu știe pe care alternativă să o aleagă.

Alexandra Putanu: Câtă muncă se ascunde în spatele fiecărui ornament?Este solicitant ceea ce faceți?

Gabriela Cara: Foarte multă muncă, dar, din punctul meu de vedere, nu este solicitant. Din contră. Este o relaxare, cel puțin pentru mine. O văd ca pe o relaxare psihică să lucrez, însă fizic este într-adevăr solicitantă pentru coloana cervicală, deoarece trebuie să stai tot timpul cu capul aplecat. De asemenea, solicită foarte mult ochii. Eu de profesie sunt cosmetician, și am o lupă de cosmetică cu care lucrez detalii pe anumite obiecte. Pe lângă ochelari o mai folosesc și pe aceasta.

Alexandra Putanu: Care este cea mai solicitantă perioadă din an pentru comenzi?

Gabriela Cara: Cu siguranță, cea mai solicitantă perioadă din an este de sărbători. Mie îmi place Crăciunul mai mult decât Paștele. Îmi place mai mult să fac lucruri pentru pomul de Crăciun decât ouă de Paște. Mă inspiră mult mai mult acel spirit al Crăciunului. Pentru mine sărbătoarea Craciunului este mai specială. Niciodată nu pot să lucrez pentru această sărbătoare în altă perioadă a anului. Mi-am propus de multe ori să încep să lucrez din octombrie pentru Crăciun. Nu pot. Când începe luna decembrie, atunci îmi încep și eu activitatea. Trebuie să recunosc că în această perioadă reușesc să fac față foarte greu. Am nopți nedormite, că abia în martie reușesc să îmi reglez somnul. Dorm foarte puțin spre dimineață, și după aceea lucrez foarte mult spre seară.

Alexandra Putanu: Cum v-ați dat seama că mâinile dvs. sunt făcute pentru a crea asemenea minunății?

Gabriela Cara: Totul a pornit de la torturi. Am avut pentru un tort tema de a face flori. Știam ceva, dar nu foarte bine și am început să învăț. Atunci mi-am dat seama că pot să fac mai mult decât o floare. Nu știu să fac lucruri simple. Mă chinui să fac un ou mai accesibil ca și preț, cu volum de muncă mai mic și nu reușesc. Sunt puțini clienți care oferă prețul pe care eu îl doresc ca să îmi justific munca. Cei mai mulți preferă lucruri ieftine și simple, iar eu nu pot să le fac așa. Prefer ornamentele complicate. Și atunci, ca să îmi micșorez volumul de muncă, ar trebui să fac cât mai simplu posibil. Dar asta nu mă reprezintă.

Alexandra Putanu: Care sunt pașii pe care îi respectați atunci când realizați un element de decor?

Gabriela Cara: În primul rând, trebuie să am ideea. Lucrul cu creierul este cel mai greu, mai ales să îmi imaginez cum să arate, ce să îl fac, ce culori să folosesc etc. Aceasta este cea mai dificilă muncă. Obișnuiesc să îmi fac doar o schiță mentală. După aceea, totul vine de la sine. Un alt pas important este pregătirea suportului. Fie că e din lemn, fie că e din polistiren, întotdeauna el trebuie să fie șlefuit. Firește, mai întâi trebuie să avem cumpărate materialele respective. Câteodată mă ajută și soțul în găsirea materialelor.

Constantin Zamfirescu: Sunt unele idei care îi vin în cap, pe care vrea să le pună în aplicare și nu are baza de lemn, nu are cutia, sau nu are culoarea. Și aici intervine munca lu’ „bărba’-su”.

Alexandra Putanu: Ați încercat toate variantele gândite la un ornament?

Gabriela Cara: Da, de multe ori. La globuri în special, dar în brad nu se regăsesc două identice. Nu îmi place să mă repet, mă plictisesc.

Alexandra Putanu: Pentru că recent am petrecut Paștele, cu ce fel de decorațiuni ați reușit să ne surprindeți ?

Gabriela Cara: Cu ouă. Am realizat un ou mare din ceramică, decorat în stil Faberge. Este o imitație de piatră de turqoise, combinat cu lucrătură dantelată și elemente metalice.

Alexandra Putanu: Ce vă inspiră să realizați asemenea creații?

Gabriela Cara: Sursa mea este epoca Victoriană, pe care o îndrăgesc. De acolo mă inspir. Probabil într-o viață anterioară am trăit în acea eră, pentru că îmi place foarte mult, mă atrage enorm și orice obiect pornesc, nu pot să-l fac modern. Întotdeauna mă întorc în timp. În toate lucrurile pe care le realizez trebuie să vedeți că există această amprentă în stil Baroque, cu dantelă și multă încărcătură.

Alexandra Putanu: În momentul de față, care este cea mai mare realizare a dvs. ?

Gabriela Cara: În viața de zi cu zi copiii sunt cea mai mare realizare a mea. Am patru și mă bucur de fiecare în parte. N-aș putea să spun pe care îl iubesc mai mult. O altă realizare în afară de copii ar fi că mă bucur de ceea ce fac. Mai am un frate, dar am fost crescută singură de bunici și întotdeauna mi-am dorit să am mai mulți copii. Îmi amintesc că în copilărie mă uitam la filme în care erau mai mulți frați adunați. M-aș bucura ca de sărbători să ne strângem toți. Sper să se întâmple asta și la mine în casă peste câțiva ani.

Alexandra Putanu: În copilărie vă gândeați să realizați ornamente?

Gabriela Cara: Nu, la ornamente nu. Eu eram cu muzica și dansul. În copilărie bunicii mă duceau la circ pentru a vedea un spectacol, însă pe mine nu mă interesa să-l urmăresc. Mă interesa muzica, să pot să dansez. Deci nu, nu m-am gândit la artă plastică, eram doar pe linia de muzică. Ca urmare, din clasa întâi ai mei m-au dat la pian și la vioară. Mai am pianul și acum în casă, dar din păcate, nici un copil nu a urmat pașii mei.

Alexandra Putanu: De ce nu ați continuat să activați în domeniul muzical?

Gabriela Cara: Cred că m-am plictisit la un moment dat și nu am mai vrut să mai continui. Mi-am dat seama că nu mi se potrivea să cânt într-o orchestră. Doream să devin altceva. Chiar și acum caut să evoluez. De aceea merg la cursuri. Țin minte că ultima oară când am fost la un curs, o colegă m-a întrebat ce caut acolo, pentru că eu știam tot. I-am răspuns că niciodată nu poți cunoaște tot. Indiferent de aprecierile pe care le primesc, eu încă mai consider că mai am de acumulat informații, cel puțin în domeniul acesta. Am foarte multă răbdare în ceea ce fac. Sunt perfecționistă. Și atunci când spăl un vas, îl spăl perfect. Îmi dau foarte mult silința. Și nu pot să spun că orice lucru pe care îl fac este perfect. Nu sunt de fiecare dată mulțumită. Simt că parcă mai trebuia să fac ceva. Și de aceea consider că este și un defect, pentru că pierd foarte mult timp cu detalii care sunt neobservate de mulți oameni.

Constantin Zamfirescu: Pot spune așa: în momentul în care creează pentru prima dată un obiect îi ia de 30 de ori mai mult decât dacă l-ar copia pentru o comandă. Ca să-l facă din nou, durează mai puțin. Dar până realizează originalul durează foarte mult. Și când vine cineva și te întreabă cum l-ai făcut, este ca și cum ai da într-o secundă munca ta de 3-4 zile. Nu merge. Cum ai făcut, devine secretul tău.

Alexandra Putanu: Vă mai amintiți care a fost primul element pe care l-ați creat?

Gabriela Cara: Da, a fost un cufăr mic pe care ulterior l-am și aruncat pentru că era de toată jena. Nu mi-a plăcut deloc. Pe atunci eram la început și am spus să încerc, să văd cum iese.

Constantin Zamfirescu: Ehei … Ce valoare ar fi avut cufărul ăla mai târziu!

Gabriela Cara: După care, urmând și cursuri a fost altceva. Acela a fost singurul obiect pe care l-am aruncat. Am păstrat de la început o lingură și un făcăleț micuț făcute cu tehnica șervețelului, tehnică pe care acum nu o mai folosesc. De câte ori mă uit la ele, îmi propun să intervin asupra lor, să le aduc la nivelul pe care îl am în prezent.

Alexandra Putanu: Cât de mult vă susține soțul, domnul Constantin Zamfirescu, în ceea ce faceți?

Gabriela Cara: Soțul mă susține 100% în sensul că mă încurajează de multe ori. Îi mai cer și ajutorul. De exemplu, mă ajută la șlefuit. Nu de fiecare dată, doar atunci când îl prind disponibil îi mai dau o temă de genul acesta. Și dacă, de exemplu, se află într-un magazin de arte și găsește anumite lucruri care el consideră că m-ar putea interesa, atunci mă sună sau îmi trimite poze și mă întreabă dacă aș dori să mi le cumpere. Eu consider că în felul acesta mă susține. Sunt foarte multe lucruri pe care le comand on-line, pentru că nu se găsesc toate în București, și mai mult, din păcate, nu se găsesc toate în România, sau îmi adun lucruri prin diferite cunoștințe și prieteni din străinătate. Mă străduiesc, prin munca pe care o fac, să înlocuiesc ceea ce îmi lipsește ca și material.

Alexandra Putanu: Copiii dvs. ar avea răbdare pentru a realiza asemenea decorațiuni?

Gabriela Cara: Nu, nu îi pasionează absolut deloc. A încercat puțin fetița mea, dar ea este pe desen, pe tatuaje. Nu știu dacă mă moștenește doar pe mine. Și soțul meu are talent la desen. Probabil că pe amandoi. Chiar visează să ajungă un artist, însă ceea ce fac eu nu o pasionează. Am făcut cu ea niște globuri, acum 2-3 ani, însă a spus că nu e pasiunea vieții ei și că se plictisește. Îi place tot ceea ce ține de make-up.

Alexandra Putanu: Dacă ar fi să alegeți între a găti și a realiza decorațiuni, ce ați alege?

Gabriela Cara: Cu siguranță, aș alege decorațiunile. După ce gătesc, mai trebuie să și fac curățenie. Nu îmi place să stau să spăl vase. Mai bine spăl pensule.

Alexandra Putanu: Vă mai amintiți care a fost primul fel de mâncare pe care l-ați gătit? Ce au spus „degustătorii”?

Gabriela Cara: Da, îmi mai amintesc. Aveam 13 ani. Era un eveniment destul de neplăcut. Bunica mea era internată cu bunicul în spital. Era foarte grav bolnav. Am rămas singură acasă și bineînțeles că trebuia să mănânc și să gătesc singură. Am făcut o ciorbă de cartofi pe care am fiert-o mai mult decât era cazul și a ajuns o tocăniță. Însă, primul desert realizat de mine a fost un chec pe care l-am făcut după ureche, cum știam că îl face bunica. Știam ce ingrediente să folosesc, dar nu știam cantitățile. Apoi am servit-o pe vecina mea de 70 de ani care a plâns pentru că știa că eu eram singură acasă. A fost impresionată. Nu m-a îndrumat nimeni.

Alexandra Putanu: Cât de multe lucruri moșteniți de la bunica dvs.?

Gabriela Cara: De la bunica mea cred că moștenesc totul. Când eram în clasele primare, ea îmi făcea desenele pentru școală. Avea foarte mult talent artistic. Desena foarte frumos. Tatăl meu a urmat cursurile liceului de arte plastice ” Nicolae Tonitza”, sora tatălui meu este scenograf, ea a terminat arte la Universitatea Nicolae Grigorescu. Din familie vine talentul, și eu zic de la bunica mea. Ea m-a crescut. De la ea vine tot. Ea gătea excelent. Era exigentă în tot ceea ce făcea. Era și perfecționistă. Mă critica. Când plecam de acasă, întotdeauna trebuia să trec prin fața ei să mă vadă. Mă analiza mai de aproape cu ochelarii și îmi spunea dacă nu se potrivea ceva pe mine. Tot timpul mă sfătuia. De la ea am preluat și stilul vestimentar. Și când decoram bradul, ea mă îndruma cum să îl împodobesc. Ei îi datorez tot ce știu acum. Că am evoluat eu după aceea, că m-am perfecționat, e altceva. Bazele au fost puse de ea.

Constantin Zamfirescu: Bunica a fost mentorul ei. Eu nu am cunoscut-o dar mi-a creionat-o atât de des în culori atât de superbe, încât cred că dacă aș fi întâlnit-o am fi fost foarte buni prieteni, pentru că suntem cumva pe aceeași undă. Cred că a fost o femeie extraordinară.

Alexandra Putanu: Cum ați descoperit că aveți această pasiune pentru gătit?

Gabriela Cara: Eu cred că pasiunea vine din nevois de a mânca. La început era nevoia, după aceea a apărut dorința să fac mai mult decât un chec sau un cozonac.

Alexandra Putanu: Ce alte activități mai aveți în timpul liber?

Gabriela Cara: Problema ar fi dacă mai am timp liber. Shopping-ul este o altă pasiune pentru mine. De obicei, stau online pentru shopping, dar merg și direct în magazine. De asemenea, îmi mai place să croșetez și să tricotez. Și îmi place să reamenajez casa.

Alexandra Putanu: V-ar interesa în viitor să lucrați în acest domeniu al design-ului?

Gabriela Cara: Da, îmi place și în cel de restaurare, colecționare de obiecte vechi: un scaun, o masă, un pat, un dulap. Sunt în căutări de obiecte vechi pe care să le recondiționez pe stilul Baroque.

Constantin Zamfirescu: Are niște tehnici care pot transforma un scaun banal într-un scaun de lux.

Alexandra Putanu: Cum decurge o zi normală din viața Gabrielei Cara?

Gabriela Cara: Într-o zi normală la mine nu se întâmplă să mă trezesc de dimineață. O zi normală începe cel mai devreme la ora 9. Am zile în care mă culc la 5-6 dimineața. Dimineața începe cu o cafea. Apoi am responsabilitatea copiilor și grija mesei lor. Ei învață de dimineață și atunci eu trebuie să gătesc. În fiecare zi ei mănâncă altceva. Niciodată nu consumă ce au mâncat cu o zi înainte. Aici este un stress pentru mine pentru că tot timpul stau să mă gândesc ce să le mai fac. Stau 3 ore să fac o mâncare și ei mănâncă doar puțin. După-amiaza uneori ies, dar nu e o regulă, iar seara, după ora 10 mă apuc de lucru. Până atunci sunt cu treburile casnice. Am și patru pisici, care și ele, sunt dependente de mine. Am propus ca fiecare copil să aibă grijă de câte una, dar asta nu se întâmplă. Totul este sarcina mea și eu mă ocup de îngrijirea lor. Și nu sunt pisici obișnuite. Trei dintre ele au păr lung și necesită periere, întreținere.

Alexandra Putanu: Copiilor le place mâncarea dvs.?

Gabriela Cara: Da, le place. Băiețelul are 16 ani, fetița are 14 ani, mai am un băiat de 24 de ani și încă unul de aproape 28, care nu este cu noi, se află în străinătate. Băiețelul meu de 16 ani mă întreabă de ce nu mă duc la o emisiune culinară. M-aș fi dus, însă din păcate, acolo este totul contra-timp. Eu nu sunt obișnuită așa. La fel procedez și la cursuri. Eu plec întotdeauna ultima. Nu-mi termin niciodată lucrarea la curs. Știu că mai sunt niște elemente pe care le văd eu și le fac acasă, sau sunt lucruri care la curs nu îmi ies exact cum vreau și acasă le refac, pentru că acolo trebuie să țin ritmul cu celelalte fete care merg mai repede. Asta înseamnă să ai răbdare. Eu am foarte multă și de aceea lucrurile ies așa de bine. Aceasta este și cheia succesului.

Alexandra Putanu: Copiii au furat ceva de la dvs. din bucătărie? Au început să gătească?

Gabriela Cara: Eu sunt baza în bucătărie, dar fetița mai face și ea câte ceva. Gătește tot felul de omlete la micul dejun. Are ea un sandwich pe care îl face și pe care l-a denumit după numele ei, sandwich-ul Sara. Au fost dăți când ea a pregătit micul dejun pentru toți. Ne-a făcut frigănele dulci și sărate, cu lapte, cu vanilie. Și au fost excelente. A avut de la cine învăța. Și băiatul, cel de 16 ani mai vine pe lângă mine. Am făcut o musaca de vinete împreună.

Alexandra Putanu: Ce rețețe ați avut pentru pregătirea preparatelor, cu ocazia sărbătorilor pascale?

Gabriela Cara: Pe cele tradiționale. Este o rețetă pe blogul nostru. Se numește „Drob în coaste de miel” . Este una foarte bună, pentru că mănânci și friptură și drob în același timp. Și cozonacul este preferatul meu pentru sărbătorile pascale. Eu nu am o pasiune pentru pască, nici nu fac pască. Recomand rețeta pentru Cozonacii Babani, care poate fi găsită pe blogul nostru.

Alexandra Putanu: Au fost oameni care v-au contactat să le creați un anumit sortiment de mâncare?

Gabriela Cara: Pentru torturi, da. Foarte mulți. Mai ales torturi. Mie îmi plac foarte mult produsele de patiserie și copiilor mei la fel.

Constantin Zamfirescu: Majoritatea torturilor făcute în casă sunt făcute la comandă. Avem câteva pentru familie. În rest, 98% sunt comenzi.

Alexandra Putanu: În cât timp realizați un tort?

Gabriela Cara: Depinde cât este de mare. Dacă este un tort mic, îl fac în câteva ore. Dacă este un tort mare, unde am nevoie de multe blaturi și nu am un cuptor profesional, unde să introduc toate tăvile, îmi ia și mai mult timp. În prima zi fac blaturile, mi le ambalez, iar în a doua zi fac cremele. După care el trebuie să stea la frigider cam 12 ore, apoi desfac folia de pe el și începe munca de montare care durează și ea. Design-ul începe cu două săptămâni înainte, dacă e vorba de personaje sau de flori. Un tort micuț îmi ia 5 ore. Dacă este unul cu etaje, atunci durează 3 zile.

Constantin Zamfirescu: A trebuit să facem pentru un client 7 torturi de Pădurea Neagră. Nu se găsea niciun cofetar să-i facă acest tip de tort după rețeta originală, și ne-a găsit pe noi. Atunci le-am făcut la o viteză foarte mare. În 3 zile au fost toate gata. A fost un stress, în primul rând, cu stocarea. Ca să facem atâtea torturi a trebuit să eliminăm tot ce aveam în frigider.

Alexandra Putanu: Cât de subiectivă sunteți atunci când gătiți?

Gabriela Cara: Nu prea pot fi. Toate sunt foarte stricte. Gramajele se respectă. Ele sunt „mama înțelepciunii”. În ceea ce privește partea de bucătarie, acolo poți să adaugi sare cât și cum consideri tu. Dar în cofetărie totul este la gramaj. Ai greșit, ai stricat.

Alexandra Putanu: V-ați gândit ca în viitor să vă deschideți și o patiserie ?

Gabriela Cara: Am cochetat la un moment dat cu acest gând și când am văzut câtă birocrație există și câte acte trebuie să am, am renunțat. Acum sunt în desfășurare cu actele pentru magazinul de arte.

Domnul Constantin Zamfirescu este însă de o altă părere:

Constantin Zamfirescu: Nu, eu aș zice că am amânat doar. Eu nu am renunțat. Ideea de CAFETĂRIE, asociată cu dulciuri de calitate, cu acele prăjituri micuțe pe care le poți servi cu o ceașcă de cafea, într-un spațiu Baroque făcut de „doamna mea” ar fi splendidă.

Alexandra Putanu: Care este desertul dvs. preferat?

Gabriela Cara: Orice desert care să conțină cremă de vanilie. Îmi place foarte mult „Choux a la creme”, cu cremă de vanilie. Și tartele sunt preferatele mele. Aș putea spune că îmi place tot ceea ce ține de patiserie.

Alexandra Putanu: Cina în oraș sau cina acasă?

Gabriela Cara: Fiecare preferă să mănânce în oraș pentru că este mai comod pentru cel care acasă gătește, însă asta se întâmplă destul de rar. Mai mult mâncăm acasă, când ne strângem seara. Prefer cina în oraș, mai ales ca să stau relaxată. Locuri de cinat în oraș există. Sunt restaurante foarte bune unde se mănâncă extrem de bine.

Constantin Zamfirescu: Palatul Știrbey este locul perfect pentru o cină boierească. Acolo îl avem și foarte bun prieten pe Chef Antonio Passarelli, a stat la masă cu noi. Despre experiența unei cine reușite la Palatul Știrbey puteți afla pe blogul Gabrielei.

Gabriela Cara: De asemenea, îmi place foarte mult mâncarea libaneză. Aș da la o parte sarmalele pentru preparatele libaneze.

Alexandra Putanu: Cine gătește cel mai mult în familie? Vă mai ajută și soțul?

Gabriela Cara: Eu gătesc cel mai mult. Da, el ar vrea să se implice mult mai mult. Eu sunt singura care gătește pentru că îmi place să fac eu totul, dar el mai are dorința aceasta și îl mai las.

Constantin Zamfirescu: În momentul în care se mai întâmplă să fie plecată, farfuriile mele se golesc.

Gabriela Cara: Așa este. Soțul meu gătește foarte bine. Din acest punct de vedere nu am ce să-i reproșez.

Constantin Zamfirescu: Nu știe câte sunt în stare să fac în bucătărie, că nu mă lasă! Odată s-a întors acasă de la cursuri. A găsit masa gata facută și a spus „Ce bine e să mănânc din mâna altuia!”.

Alexandra Putanu: La început v-a fost teamă să faceți experimente culinare?

Gabriela Cara: Trebuie să recunosc că am avut puțină teamă, mai ales la început. Nu îmi place să am eșecuri. Când am făcut acele torturi, îmi era tot timpul frică dacă nu îmi iese gustul, dacă nu îmi iese combinația de două creme. Dar a fost perfect.

Alexandra Putanu: Care este perioada în care vă acordați timp pentru relaxare ?

Gabriela Cara: Evident, mai am și perioade pe care mi le iau pentru relaxare. Nu pot munci nelimitat. De obicei vara plec în vacanță. Și dacă nu reușesc să plec la mare, fac plajă în curte și tot nu renunț la soare.

Constantin Zamfirescu: Ea e pescăruș în piele de om!

Alexandra Putanu: Unde v-ați petrecut vacanța de Paște?

Gabriela Cara: Paștele l-am petrecut acasă, în familie.

Alexandra Putanu: Ce sfaturi aveți pentru începătorii în domeniul gastronomiei?

Gabriela Cara: În primul rând, dacă nu au pasiune, să renunțe. Trebuie să le placă, să nu o facă doar pentru bani. Asta este valabil în toate domeniile. Nu te apuci să faci artă doar pentru că ai auzit că se câștigă bine. Dacă nu o faci pentru bani și o faci din pasiune, atunci devine artă, indiferent dacă e artă culinară sau artă plastică. Cum spunea și marele filozof chinez, Confucius: „Dacă îți place ceea ce faci, nu vei munci nicio singură zi din viața ta”.