Trupa Sabotorii, un nou început pe scenă!

Actorii Constantin Zamfirescu, Lavinia Stoica, Cătălin Marin, alături de regizoarea Melia Cerchez-Marin au ales să se retragă pentru o vreme din televiziune, părăsind serialul de comedie „Trăsniții” de la Prima TV, pentru a reveni la marea lor pasiune: teatrul. După mai bine de un deceniu de când joacă împreună, Zamzuu, Lavi și Cătă au decis să formeze trupa Sabotorii, iar pe lângă teatru, aceștia au ales să se extindă și pe zona de stand up comedy, unde reușesc de fiecare dată să distreze publicul prin talentul lor remarcabil.

Alexandra Putanu: În urmă cu două săptămâni am avut ocazia să urmăresc o piesă de teatru excepțională, cu o distribuție pe măsură, formată din actorii: Constantin Zamfirescu, Lavinia Stoica, Cătălin Marin, Emil Mitrache și Isabela Iacupovici. Piesa este în regia Meliei Cerchez-Marin, fost regizor al sitcom-ului „Trăsniții „. „Păzea că vine Apocalipsa!” este una dintre cele mai reușite comedii la care am fost vreodată. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost relația pe care actorii au avut-o cu publicul. Încă de la prima replică am simțit că s-a creat o conexiune puternică cu oamenii din sală, o interacțiune pe care în alte piese de teatru o întâlnim destul de rar. ”Păzea că vine Apocalipsa!” a avut luna trecută ultima reprezentație din această stagiune, în noua locație a Teatrului InDArt din Capitală. Din toamnă, aceasta se va juca din nou.

Alexandra Putanu: Pentru că mi-a plăcut atât de mult punerea în scenă a piesei, dar și modul în care actorii au dat viață unor persoaneje tipice societății noastre, am decis să îi invit pe membrii trupei Sabotorii să ne acorde un interviu în care să ne vorbească despre viitoarele proiecte. Pentru a afla unde îi vom putea vedea vara aceasta, dar și dacă plănuiesc să revină în televiziune, vă invităm să citiți interviul de mai jos, acordat în exclusivitate de către Melia Cerchez-Marin, Constantin Zamfirescu, Lavinia Stoica și Cătălin Marin pentru Revista Babilon.

Alexandra Putanu: Cum a venit ideea înființării trupei Sabotorii?

Cătălin Marin: Ideea înființării trupei Sabotorii a venit atunci când ne-am hotărât să facem altceva decât făcusem până la momentul respectiv. Totul a pornit de la serialul „Trăsniții „. Pentru că am remarcat că suntem foarte bine „sudați” împreună, ne înțelegem foarte bine și ne completăm reciproc, am luat această inițiativă. Ideea de „Sabotorii” ni s-a părut foarte haioasă.

Alexandra Putanu: Cine a ales numele „Sabotorii”?

Constantin Zamfirescu: L-am ales în mașină, în drum spre Constanța. Ne-a poreclit în glumǎ cineva şi apoi ni s-a părut o idee grozavă ca noi să ne numim așa. Sabotorii a fost o glumǎ.

Melia Cerchez-Marin: Primul nostru spectacol de stand up l-am numit „INTERRUPTUS”, pentru că de fiecare dată când ne adunăm și Zamzuu începe să spună ceva, cineva îl întrerupe și pe el îl deranjează foarte tare asta, iar pe noi ne amuzǎ. Și atunci ne-a venit ideea ca spectacolul nostru de stand-up să se numească Interruptus pentru că are legătură și cu modul în care este conceput spectacolul. Nu este un spectacol de stand-up clasic în care un stand-uper ține un monolog de jumătate de oră şi apoi preia altul microfonul. Noi avem monoloage scurte, pe care le alternǎm, niciunul dintre noi nu stǎ mai mult de cincisprezece minute o datǎ pe scenǎ, în felul acesta surprindem publicul şi îi menţinem atenţia activǎ.

Constantin Zamfirescu: Iar ca denumire medicală, îți dai seama, te trimite către altceva și în felul ăsta ridică o curiozitate suplimentară.

Alexandra Putanu: Când v-ați dat seama că trebuie să fiți uniți doar voi 3 în acest proiect?

Lavinia Stoica: De la început.

Melia Cerchez-Marin: Nu cred că ne-am dat seama, pentru că noi lucrăm împreună, eu ca regizor și textier și ei ca actori de mai bine de 15 ani. Nu a existat un moment în care să avem vreo revelaţie. Pur și simplu am ales să părăsim televiziunea ca să avem contact cu publicul. De fapt, asta ne-am dorit. Era foarte frustrant să nu ai niciodată contact cu publicul. Am zis să mergem pe scenă, orice ar fi, cu toate riscurile, sǎ ne schimbăm destinul.

Alexandra Putanu: Sunteți mulțumiți de feedback-ul publicului?

Cătălin Marin: Da, este un alt impact. Într-un fel te simţi când ești pe scenă și te aplaudă cei din sală, și alta e când filmezi și te gândești cum va reacţiona cel de acasă.

Constantin Zamfirescu: Este o diferență majoră. Pentru noi, când eram în televiziune, publicul era o cifră, rating, atât. În schimb, când ești pe scenă, sunt indivizi, îi vezi, îi auzi. Nu doar bănuiești că vor râde. Joci în așa fel încât să lași timp real publicului să savureze gluma pe care ai spus-o. E încântǎtor sǎ vezi reacția fizică. Iar mulțumirile reale primite sunt exact friptura actorului. E medicament pentru noi să auzim aplauzele.

Lavinia Stoica: Mai ales când interacționeazi cu ei. Zic și ei câte o poantă, tu le întorci replica.

Constantin Zamfirescu: Totul este real, în timp real.

Alexandra Putanu: De ce ați simțit că trebuie să vă axați pe teatru? Ce v-a motivat?

Cătălin Marin: Probabil a fost și o curiozitate pentru că noi nu mai experimentasem treaba asta cu scena. Zamzuu a mai trecut prin asta când era mai tinerel. Eu eram puștan când veneam să vă văd la Casa Armatei.

Lavinia Stoica: Și eu am mai jucat, am avut spectacole prin Centrul Vechi.

Cătălin Marin: Profesionist așa, cum o facem acum este altceva. Și nu am renunțat cu totul la gândul de televiziune, vom vorbi și despre asta mai târziu puțin.

Alexandra Putanu: Care este categoria de public care frecventează teatrul?

Cătălin Marin: Spre surprinderea noastră, sunt oameni din toate categoriile de vârstă. Sunt și mulți tineri. Deși se spune că tinerii sunt numai cu ochii în telefoane, tablete, că nu mai gustă teatrul, spre bucuria noastră (nu vorbim de partea de stand-up, unde vin mai mulți tineri), la piesa de teatru, la „Apocalipsa” și la „Escapadă la Estradă”, am avut surpriza să vină și foarte mulți tineri, dar și oameni de vârstă mijlocie și vârsta a treia.

Constantin Zamfirescu: Oamenii iubesc comedia. Una dintre replicile pe care le auzeam când eram oprit pe stradă, era : „Vă mulțumim că seara avem cum să terminăm o zi încrâncenată prin comedie, să ne simțim bine”. Acesta este motivul. Publicul vrea să schimbe puțin foaia și să dea tristețea, supărarea pe o oră și jumătate de comedie. Și din ce în ce mai mulți opteazǎ pentru teatru.

Alexandra Putanu: Este o diferență între categoria de public de TV și cea de teatru?

Melia Cerchez-Marin: În general publicul de televiziune nu se deplasează în sala de teatru. Dar, spre surprinderea noastrǎ mulți oameni care ne știu din proiectele noastre de la televizor au venit să ne vadă. Şi sunt oameni care consumă teatru în mod regulat şi care nu ne crediteazǎ iniţial, dar care vǎzând spectacolul au o reacţie foarte bunǎ, sunt încântaţi. Am avut un public extraordinar la Focșani, foarte bine educat. De asemenea, și la Făgăraș şi la Ploieşti. A fost impresionant.

Cătălin Marin: La Focșani am avut 400 de oameni. La Ploieşti peste 600. Când vezi atâția oameni care interacționează la fiecare gest de pe scenă, este cu totul altceva, te încarcă cu și mai multă energie.

Melia Cerchez-Marin: Dintre toate formele de artă vizuală, teatrul este cel mai aproape de adevăr. În teatru nu prea ai cum să minți. Ori reușești să stârnești emoția autentică, ori nu.

Cătălin Marin: Și acolo nu poți să mai tragi o dublă!

Lavinia Stoica: La teatru ori scârțâie scena, ori nu scârțâie, și personajul ori e în tine, ori nu e. Și comedia, deși pare ușor de digerat pentru public, ca gen este una dintre cele mai grele. Comedia este extrem de greu de făcut.

Cătălin Marin: Mai ușor îți iese să faci dramă decât comedie. Acolo stoarcem o lacrimă, te-am impresionat și te-am păcălit, dar să te fac să râzi este foarte greu.

Constantin Zamfirescu: Zi de zi, în viața noastră, drama este prezentǎ cam 90%, poate chiar mai mult de atât. Momentele în care râdem într-o zi sunt extrem de puține. De aceea, a scoate la iveală acele momente în care râdem, a le pune pe scenă, a face râsul contagios, este incomparabil mai greu. Dacă primim aplauze, înseamnă că suntem buni.

Alexandra Putanu: Ce se ascunde în spatele unei piese de teatru de succes?

Melia Cerchez-Marin: În primul rând, inspirație. Cel care are exercițiul de a scrie texte acumulează informație fără să-și dea seama. În fiecare zi în subconștient se fixează câte o situație de viață amuzantǎ. Și atunci când te așezi să scrii, umorul vine de undeva din tine. Câteodată și eu mă întreb de unde au apărut replicile astea. Este rezultatul acumulării. Trebuie doar să fii un bun observator, să vezi lucrurile într-un anumit fel. Pe mine viața mă amuză în general, nu am luat-o niciodată prea în serios, deși nu am avut o viață ușoară. Totul ține de felul tău de a vedea lucrurile.

Alexandra Putanu: Cât timp a durat schițarea piesei „Păzea că vine Apocalipsa „?

Melia Cerchez-Marin: Am scris-o în 3-4 luni. Pe vremea aceea încă regizam „Trăsniții”, mai aveam încă un proiect de televiziune, serialul „La TV”. Textul piesei era pentru mine un fel de relaxare, mă apucam și înșiram niște gânduri, și de aceea a și durat atât, pentru că am luat-o ca pe o glumă și am tot adăugat câte ceva la ea. În 3-4 luni am avut textul gata și nu știam ce să facem cu el. Ne-am gândit la varianta să facem un Revelion la Prima TV, să îl filmăm și să îl dăm pe post. Însă de Revelion oamenii se uită de maxim 2 ori, era pǎcat de text. Și atunci am mai lucrat la el, l-am îmbunătățit și l-am propus actorilor. Ei au venit cu foarte multe schimbări, au adăugat foarte mult. Le-a plăcut, ne-am apucat să repetăm. Am avut 2-3 luni de repetiție până am scos premiera. Am mai schimbat și formula. De fiecare dată când am schimbat actorii, a trebuit să o luăm de la capăt cu repetițiile.

Alexandra Putanu: Câte ore de repetiții ați alocat pentru piesa „Păzea că vine Apocalipsa”?

Constantin Zamfirescu: Nu se poate calcula. Repetiția nu reprezintă doar întâlnirea. Nu poți să spui că pentru a pune în scenă un spectacol este importantă doar repetiția. Repetiția este dovada muncii, pentru că munca se face în general acasă. Înveți textul. După care, ușor-ușor, fiecare a venit să mai pună câte o bomboană pe tortul ăsta. Orice poantă nouă poate să apară. S-a întâmplat la un moment dat ca într-un spectacol Cătălin să o ia pe Isabela ÎN BRAȚE, care interpreta o nebună, iar eu am simţit nevoia să îi cunun.

Alexandra Putanu: Ați avut momente în care a trebuit să improvizați pe scenă?

Constantin Zamfirescu: Am căzut pe scenă, m-am împiedicat. Am inventat instantaneu o replicǎ. Interpretam un preot, aşa cǎ am transformat cǎzǎtura în rugǎciune de slavǎ

Cătălin Marin: Anii aceștia care ne-au sudat împreună ne-au dat și libertatea de a fi spontani. Dacă Zamzuu face o glumă bună pe scenă, eu i-o completez.

Lavinia Stoica: Nu există spectacol care să fie la fel ca celălalt. De fiecare dată e ceva diferit.

Alexandra Putanu: Care a fost cel mai dificil moment pentru voi în „Păzea că vine Apocalipsa!”?

Lavinia Stoica: Pentru mine cel mai dificil moment e ieşirea din scenǎ. Niciodată nu știu dacă ies prin stânga, dacă ies prin dreapta. Deși repetăm, eu am o problemă. Și în televiziune îmi spunea Melia să fac un pas la dreapta, eu făceam la stânga. Eu dacă nu am ceas la mână, nu îmi dau seama care e stânga sau dreapta, și nu știu pe unde să ies, și mă trage Cătălin tot timpul.

Constantin Zamfirescu: Au fost momente pe scenă în care eu recunosc că am uitat să fac ceva și era un moment important care dădea cursivitate jocului. Eu trebuia să scot în evidență tabloul cu calul și nu o mai făceam, și Cătălin aștepta în culise să întorc eu tabloul. Dar oricum publicul nu s-a prins.

Melia Cerchez-Marin: Pentru că publicul nu știe textul. Dacă actorii nu întrerup cursivitatea show-ului, nu își ies din personaj, publicul nu își dă seama.

Constantin Zamfirescu: Experiența de a improviza se câștigă cu anii. Un actor proaspăt, tânăr, se poate pierde. Dacă pățești o chestie ca asta, uiți de la mână până la gură. Lavinia are un atu față de noi, foarte bun, în sensul că învață destul de repede, are o memorie rapidă. Dacă îi dai un text nou îl învață în câteva ore. Este un avantaj pentru situații de criză, pe de altǎ parte, dacǎ nu îl joacǎ un timp, îl uitǎ.

Melia Cerchez-Marin: Ea e foarte bună, a evoluat extraordinar.

Alexandra Putanu: În cât timp învățați un text?

Lavinia Stoica: Dacă Melia zice: ” Mâine trebuie să știi textul ăsta”, nu mai depinde de nimic. Chiar dacă are 100 de pagini, eu mâine îl știu. Învăț foarte repede dar și uit foarte repede. Repet tot timpul cu o zi înainte de spectacol.

Alexandra Putanu: Ce piese veți juca în viitorul apropiat?

Melia Cerchez-Marin: Vom juca „Escapadă la Estradă” pe data de 27 iunie la Galați, alături de Cornel Palade și Romică Țociu, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Vom juca noi în deschidere, apoi ei vor urca pe scenă. „Escapadă la Estradă” este un proiect nou, a mai fost jucat o singură dată, anul trecut.

Cătălin Marin: Am avut programul foarte încărcat, ne-am bazat foarte mult pe Apocalipsă și pe Stand-Up.

Melia Cerchez-Marin: Și mai avem în pregătire și o piesă pentru copii ” Lupul, capra și scufița”. Este un text comic pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Sper să amuzăm și părinții prezenți în sală.

Cătălin Marin: Este o comedie la care cu siguranță vor râde și adulții.

Melia Cerchez-Marin: Se va juca în toamnă.

Alexandra Putanu: Cum ați luat decizia să faceți stand-up?

Cătălin Marin: După ce am plecat în această formulă și am jucat împreună, am zis să facem și altceva pentru locații mai mici. La teatru poți umple scena cu recuzită, la stand up ești doar tu. Și am încercat și această latură a umorului, şi ne-a ieşit foarte bine, ne-am bucurat de aprecierea publicului. Este pe val. Toată lumea face stand up acum. Dar e mult mai greu, pentru că nu ai coechipier pe scenă. Acolo ești doar tu, monologul tău, iar din public nu știi ce ți se răspunde. Trebuie să ai tot timpul cuvintele la tine. Trebuie să știi să improvizezi în așa fel încât răspunsul pe care îl dai să îi satisfacă pe toți oamenii din public. Am început în vara trecută, am jucat la Medgidia, am fost foarte bine primiți. Nu ne așteptam, și am avut ceva emoții. Era prima reprezentație de stand-up. De la Medgidia am plecat pe litoral, am jucat în Costinești, Jupiter. În prezent suntem contactați mai des pentru spectacolele de stand-up. Luna viitoare, la Palatul Copiilor vom juca cu circuit închis, pe data de 13 iulie, în cadrul campaniei antidrog organizatǎ de CIADO. Abia în toamnă vom reveni în Capitală. La vară venim pe litoral. La stand-up, din punctul meu de vedere, cel mai greu e începutul. Când ai urcat pe scenă și toată lumea și-a întors privirea spre tine, atunci e atunci!

Alexandra Putanu: Ce ați alege între teatru și stand up?

Constantin Zamfirescu: Nu prea îmi place să renunț la una pentru alta. Le pot face pe amândouă, dar dacă voi fi vreodată nevoit să aleg, cu siguranță va rămâne teatrul. Este de departe cel mai ofertant. E plăcut să joci cu partener pe scenă.

Melia Cerchez-Marin: Și mai e un aspect. Atunci când interpretezi un rol, ca actor, e mai ușor pentru că fugi în acel personaj. La stand-up ești tu, omul care comentează situații de viață, și atunci trebuie să fii mai lucid, și automat ești mai stresat.

Cătălin Marin: Mie îmi place mai mult stand-up-ul.

Lavinia Stoica: Îmi place și stand-up-ul, dar teatrul îmi place mai mult. Reprezintă viața mea.

Constantin Zamfirescu: Știi…la stand-up ești tu, în schimb, în teatru poți să fii orice personaj dorești, de la un senil la un rege. Când eram mic visam să fiu polițist, după aceea doctor, profesor, apoi mi-am dat seama că pe toate le pot face doar dacă sunt actor. Acesta e marele avantaj al actoriei. Poți să le faci chiar pe toate.

Lavinia Stoica: Eu cred că stand-up-ul e de moment, e un trend, dar teatrul e pentru totdeauna.

Alexandra Putanu: Credeți că în viitor va dispărea teatrul?

Melia Cerchez-Marin: Nicidecum. Cred că în viitor va dispărea televiziunea. Aș putea chiar să dau în scris că televiziunea va dispărea. Toată lumea se mută în online. Televiziunea probabil își trăiește ultimele decade din viață.

Cătălin Marin: La noi în țară va mai trăi. Prin alte țări, ușor-ușor se evaporă.

Melia Cerchez-Marin: Televiziunea va rămâne în continuare activă pe partea de știri. Cu siguranță, posturile de știri vor rămâne. Probabil vor rămâne canale de film, pentru că nici filmul nu o să moară niciodată.

Constantin Zamfirescu: Teatrul este cea mai frumoasă artă dintre cele 7 existente. Odată ce ai intrat pe acest făgaș, nu vei ieși niciodată.

Melia Cerchez-Marin: Înainte de a apărea televiziunea, viața bunicilor noștri era mult mai incitantǎ. Pe atunci, a merge la teatru devenea un soi de aventură. Te îmbrăcai frumos, ieșeai din casă, trăiai emoții autentice. Nouă ne pare rău, pentru noi televiziunea a fost acasă, și va mai fi. Noi nu am renunțat complet la ideea de a ne întoarce în televiziune. Probabil se va întâmpla lucrul acesta.

Alexandra Putanu: Ce așteptări trebuie să aibă oamenii la următoarea piesă care se va juca?

Melia Cerchez-Marin: Să nu aibă așteptări. Să vină și o să avem noi grijă să le oferim o surpriză plăcută. Promitem!

Alexandra Putanu: Serialul ” Trăsniții” a intrat în Cartea Recordurilor pentru numărul de episoade atinse. Care credeți că a fost cheia succesului pentru asta?

Melia Cerchez-Marin: Longevitatea a fost. În România s-a lansat această modă cu 4 episoade pe saptamână. În afară de Trăsniții nu au mai fost alte seriale care să aibă 4 episoade sǎptǎmânal. De aceea am reușit să intrăm în Cartea Recordurilor. Numărul de episoade a fost foarte mare într-un interval foarte scurt. Și nimeni nu a mai făcut în lume chestia asta. Și nu va mai exista nimeni în lume care să ne doboare, matematic nu e posibil.

Constantin Zamfirescu: Culmea, pentru obţinerea titlului ne-am luptat şi am depășit un desen animat, „Familia Simpson”.

Alexandra Putanu: Ieșirea din serialul Trăsniții v-a schimbat viața?

Melia Cerchez-Marin: Am descoperit între timp că afară e lumină…

Cătălin Marin: Obiceiul era să mă trezesc dimineață la 7 și să plec la filmare. Și să mǎ întorc noaptea la 12.

Constantin Zamfirescu: Mi-am amintit că am familie, pentru că eu eram musafir la mine acasă în perioada filmărilor.

Melia Cerchez-Marin: Am descoperit multe chestii, că avem copii, animale…

Constantin Zamfirescu: Culmea, am și 2 copii de școală.

Cătălin Marin: În momentul în care ești implicat într-un proiect de televiziune de o asemenea anvergură, toată viața ta este dată peste cap. Dacă nu ești 100% acolo nu faci față, nu te adaptezi. Când începeam filmările, nu mai știam dacă e luni, dacă e marți, important era să iasă serialul așa cum ne doream. Acum că ne-am oprit, am descoperit viața și libertatea. A început să ne placă modul ăsta de viață pe care îl avem acum. Avem spectacole în țară, e mai lejer.

Constantin Zamfirescu: Cel mai mare coșmar al meu în toată perioada de filmare la Trăsniții, și cred că nu am scăpat de el, este următorul: visez că sunt la cadru, la filmare și nu știu textul. Ăsta este stresul maxim pe care pot să-l am. Și nu mai vreau să-l retrăiesc. Vreau să am timp să învăț. Am învățat la foc automat extrem de mult. Nu am citit din prompter. În momentul în care știi textul, îl poți interpreta. Când nu-l știi și îl citești, faci atunci cunoștință cu el, nu îi dai interpretare. Ești robot, ca la știri. Și asta se vede.

Cătălin Marin: Este frumoasă și viața în televiziune, are aspectele ei faine, dar ca program te omoară. Esti prins acolo. Nu mai poți face nimic altceva. Acesta cred ca este singurul dezavantaj.

Constantin Zamfirescu: Vom reveni în televiziune, dar nu vom renunța la ce am câștigat în această perioadă de libertate. Pot spune că în această perioadă am câștigat publicul, care în televiziune era doar o cifră pentru noi. În toamnă vom reveni cu Apocalipsa în București, până atunci o vom juca pe litoral. Toate teatrele din București își închid porțile vara. Cu siguranță, vom reveni la Teatrul InDArt. Toate reprezentaţiile vor fi anunțate pe pagina noastră de Facebook.

Alexandra Putanu: Când vor avea loc următoarele spectacole?

Melia Cerchez-Marin: Pe 27 iunie ne puteți urmări la Casa de culturǎ a Sindicatelor din Galaţi. Vom face un Spectacol de Divertisment, alǎturi de Romicǎ Ţociu şi Cornel Palade. Pe 14 iulie, 27 iulie, 17 august și 24 august vom juca „Pǎzea cǎ vine Apocalipsa!” la Teatrul de varǎ Jupiter.